IAŞI. În luna august, poliţiştii locali au intensificat acţiunile de siguranţă publică în cartierele din municipiul Iaşi, ocazie cu care au aplicat 2.210 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare de peste 342.000 lei.
Dintre acestea, 535 de amenzi au fost aplicate ca urmare a nerespectării Legii 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 755 de persoane au fost sancţionate contravenţional Conform Hotărârilor de Consiliu Local, pentru nerespectarea normelor de curăţenie, comerţ stradal, mutarea mobilierului public, expunerea spre vânzare a bunurilor în afara tonetelor, precum şi expunerea de afişe sau anunţuri publicitare în alte locuri decât panourile de afişaj, 611 de coducători auto care nu au respectat semnificaţia indicatoarelor şi marcajelor rutiere, fapt ce a determinat îngreunarea traficului rutier au fost sancţionaţi contravenţional conform O.U.G. nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice şi 74 de sancţiuni contravenţionale cu valori cuprinse între 500 şi 1.500 lei, conform Legii nr. 12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
„În plus, pentru comercianţii în cauză a fost dispusă şi măsura complementară a ridicării în vederea confiscării a bunurilor (produse alimentare şi nealimentarea, alcool sau tutun, care au făcut obiectul contravenţiei”, a declarat Daniel Ungurenau, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale.
IAŞI. În luna august, poliţiştii locali au intensificat acţiunile de siguranţă publică în cartierele din municipiul Iaşi, ocazie cu care au aplicat 2.210 de sancţiuni contravenţionale cu o valoare de peste 342.000 lei.
Dintre acestea, 535 de amenzi au fost aplicate ca urmare a nerespectării Legii 61/1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi li