Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liceul Lenau e în plin şantier, deşi cursurile încep în 15 septembrie. Profesorii şi părinţii sunt îngrijoraţi! VEZI FOTOGRAFII

Publicat in Ora de Timis, vineri 6 septembrie 2013 ·

Galerie Foto

Liceul Lenau din Timişoara e cu un picior în şantier şi cu un altul în anul şcolar ce stă să înceapă. Dar dacă şcoala îşi deschide sigur porţile în 15 septembrie şi mii de elevi vor intra la cursuri, şantierul sigur nu îşi va ridica schelele. Părinţii şi profesorii sunt alarmaţi de situaţie, fiindcă o mulţime de săli de clasă nu au geamuri, intrarea în liceu se face pe scânduri de lemn, izolaţia nu e gata, praf e peste tot, iar şanse ca lucrurile să fie în ordine până în 15 sunt foarte puţine. Mai mult, există pericol de accidente. Construcţiile de reabilitare de la Lenau au început în luna mai şi ar trebui să fie gata în 25 noiembrie a.c. Însă toată lumea e sceptică. Beneficiarul lucrării este Primăria Timişoarei. Licitaţia pentru lucrare a fost câştigată de către SC Paluni SRL. Finanţarea vine din partea Kfw/B.M.Z.

Viceprimarul Timişoarei, Dan Diaconu, care ştie bine situaţia din teren, căci a fost de câteva ori la liceul timişorean, ne-a spus că, în mod sigur, cele 27 de ferestre, care acum sunt… oarbe, vor avea geamuri în 15 septembrie, iar elevii vor putea sta în clase. „Dar va mai dura, apoi, încă 7-10 zile până când vor fi montate geamuri şi pe holuri, căci nici acolo nu sunt. E clar că lucrările sunt în întârziere faţă de grafic. Nu cred că vor fi gata la 25 noiembrie, cum scrie în contract, mai ales că mai e de făcut izolaţia termică exterioară, mai e de lucru la curţile interioare ale liceului, de reparat acoperişul. Firma constructoare a intrat, între timp, în insolvenţă, dar sperăm că va lucra şi nu vor fi probleme foarte mari”, ne-a declarat viceprimarul Timişoarei.

Domnul Petru Ţintaş, angajat al SC Paluni SRL şi şeful şantierului de la Lenau, spune că lucrările sunt întârziate datorită finanţării defectuoase. „Finanţatorul a întârziat plăţile, iar noi avem datorii la furnizorii de materiale de construcţie. Am tot plătit, da

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul viceprimar din orașul Hârlău, prins în flagrant când lua mită 30.000 de euro. El a cerut de trei ori mai mult

Adevarul acum o ora
Fostul viceprimar al orașului Hârlău, Florin Țăpușă, a fost prins în flagrant în timp ce ar fi primit 30 de mii de euro ca să intervină la primarul din comuna Sobinți pentru o concesiune.

Factura electronică devine obligatorie pentru toţi, de la 1 ianuarie 2025

Mediafax acum 34 minute
Ministerul Finanţelor propune, printr-un proiect de act normativ, modificări şi completări în domeniul gestionării şi implementării sistemului naţional privind factura electronică RO e-Factura, al aparatelor de marcat electronice fiscale şi excluder

Cod galben de caniculă în judeţul Harghita

Informația Harghitei acum 16 minute
Judeţul Harghita se va afla mâine, 19 iunie, sub avertizare meteorologică COD GALBEN de disconfort termic ridicat şi caniculă, conform informării transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie. Evitaţi aglomeraţia, expunerea la soare, efortul

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 2 ore
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

UPDATE - Actriţa franceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 2 ore
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Cântărețul Florin Decuseară a căzut, luni seara, de la înălțime la CNE Cernavodă, județul Constanța. Medicii sunt rezervați (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Bărbatul care a căzut luni seara, 17 iunie, de la înălțime în localitatea Cernavodă, la centrala nucleară, județul Constanța, este artistul Florin Decuseară, potrivit unor surse. Acesta este angajat în calitate de tehnician la CNE Cernavodă. Reamint

Mugur Tolici, director HR, BNR: Sectorul bancar este încă atractiv pentru forţa de muncă, am avut 85 de candidaţi pentru 7 posturi

Mediafax acum o ora
Sectorul bancar este încă atractiv pentru forţa de muncă, susţine Mugur Tolici, directorul departamentului de resurse umane al BNR, care argumentează că s-au prezentat 85 de candidaţi pentru 7 posturi în cadrul unui concurs organizat de Banca Naţion

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

21°/33°
Iasi
acum

29°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/31°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

16°/30°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/29°
Timisoara
acum

32°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/35°
vin.

21°/36°