Obosită după ce a pictat munţi falnici, râuri repezi şi câmpii roditoare, Natura a ales să-şi tragă sufletul în Prahova. A risipit în triunghiul Cheia, Slănic şi Valea Doftanei peisaje sălbatice, dar mai ales un aer aparte, de o linişte şi o putere divină, care îţi trezeşte la viaţă toată fiinţa.

Senzaţia pe care o ai atunci când intri în Cheia, micuţa staţiune din nordul judeţului Prahova, uşor accesibilă din DN1A, Ploieşti - Braşov, este similară cu a unui templu. Generoasă, Natura l-a aşezat la 871 de metri, la poalele munţilor Ciucaş, pe care i-a împodobit cu păduri dese din brad şi fag, i-a dat pârâuri repezi cu apă miraculoasă care se adună în râul Teleajen, temperaturi ideale, dar şi aer ozonificat, cu proprietăţi vindecătoare.

Dacă vă place aglomeraţia, Cheia nu este locul în care să vă opriţi. Cu excepţia câtorva locuri de campare, izolate, invadate, uneori, de fumul grătarelor şi de muzică, la Cheia, turiştii şi localnicii par să aibă un limbaj doar al lor: mereu în şoaptă, în deplină armonie cu liniştea care pare să se reverse din înaltul munţilor. Un adevărat spectacol al naturii, Cheia este definiţia culorii verde, primăvara şi vara, este culoarea roşu, în toate nuanţele ei, atârnate toamna în frunzele copacilor, iar iarna este de un alb aproape orbitor.

Brânză după reţete ciobăneşti

Pe alocuri, în staţiune, complexuri comuniste abandonate sunt mărturii ale unei alte poveşti despre Cheia. Povestea perioadei de glorie de dinainte de 1989, când se făcea turism în masă, prin bilete de sindicat şi tabere pentru copii. Au făcut faţă turismului modern şi liniştit de acum doar hotelurile renovate şi vilele cochete, cu capacitate mică de cazare, pentru trei-patru familii. Vei fi tratat, din partea casei, cu o pălincă sau o felie de tort de casă delicios, lemne pentru grătar sau vei avea surpriza să dormi în cel mai confortabil pat, un cad