Urmare a materialului realizat de către publicaţia dumneavoastră la data de 5 septembrie 2013, sub titlul „SURPRIZĂ DE PROPORŢII în dosarul VIDEANU - VOSGANIAN: şefa DIICOT, Alina BICA, a VIZAT, în 2009, scăderea preţurilor la gazele naturale”, vă transmitem punctul de vedere al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Solicitarea noastră vizează afirmaţiile neconforme adevărului, inserate în acest articol, în care autorul a preluat trunchiat şi în afara contextului real, date referitoare la procedura de avizare şi conţinutul Ordonanţei de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii Gazelor nr. 351/2004.
În replică, în scopul asigurării corectei informări a opiniei publice, facem următoarele precizări:
Proiectul de Ordonanţa de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii Gazelor nr. 351/2004 ce a fost supus spre avizare Ministerului Justiţiei în anul 2009 a avut următorul conţinut:
„Art. 1 (1) Pentru perioada 1 mai – 30 septembrie 2009 consumatorii eligibili care optează pentru statutul de consumator intreruptibil, furnizarea gazelor naturale se va face doar din producţia internă.
(2) Prevederile art. 100 alin. (5) din Legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se aplică pe perioada menţionată categoriei de consumatori, prevăzută la alin. (1). ”
Nota de fundamentare referitoare la Ordonanţa de Urgenţă a fost avizată cu observaţii de către Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Ministrul Justiţiei fiind reprezentat de către secretarul de stat desemnat, d-na Alina BICA.
Acest aspect extrem de important presupune că Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti a adresat Ministrului Economiei, respectiv d-nul ministru ADRIEAN VIDEANU, cel care semna nota de fundamentare în calita