Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ping-pong cu cardul de sănătate. Legislaţia va fi modificată până pe 15 septembrie, astfel încât medicii de familie să nu le distribuie asiguraţilor

Publicat in Adevarul, vineri 6 septembrie 2013 ·

Controversele privind cardul de sănătate continuă. Deşi, potrivit legislaţiei în vigoare, medicii de familie ar fi trebuit să distribuie aceste documente asiguraţilor, ministrul Sănătăţii a anunţat că normele vor fi modificate.

„Cardurile de sănătate vor ajunge la populaţie după ce vom modifica legislaţia. În acest moment, legislaţia obligă medicii de familie să facă distribuirea cardurilor de sănătate. Eu am spus-o, ca urmare a discuţiilor cu medicii de familie, că nu sunt de acord cu această prevedere şi că ea trebuie modificată. Şi am spus că, până la 15 septembrie, voi elabora un act normativ care să schimbe situaţia actuală şi să găsim alte formule de distribuire a cardurilor”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Potrivit acestuia, ministrul Sănătăţii sunt de acord să iniţializeze cardurile de sănătate. „Cetăţeanul, când are un card, prima oară se duce la medicul de familie. Deci, acolo îşi va face iniţializarea, ei sunt de acord cu acest lucru”, a explicat Nicolăescu.

Petiţie împotriva distribuirii cardurilor

Pe 6 august, medicii de familie au lansat o campanie online pentru strângerea de semnături prin care susţin introducerea cardurilor de sănătate, dar resping ideea ca acestea să fie distribuite şi inscripţionate de către ei.

„DA cardului de sănătate! NU distribuirii! NU inscripţionării!” - este sloganul campaniei prin care medicii de familie cer solidaritate în demersurile privind distribuirea şi inscripţionarea cardurilor de sănătate.

„Distribuirea şi inscripţionarea cardului naţional de asigurari de sănătate nu este activitate medicală, nu se poate adresa medicului. Este o activitate consumatoare de timp şi de resurse, fără legătură cu sănătatea. În timp, medicul de familie, din garant al sănătăţii , devine poştaş, operator pe calculator, economist, jurist, orice altceva decât medic perfor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 37 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Trump se declară „foarte dezamăgit” de Putin și amenință Rusia cu taxe vamale de 100%

Mediafax acum o ora
„Vom aplica taxe foarte severe dacă nu ajungem la un acord în 50 de zile, taxe de aproximativ 100%, le numiți taxe auxiliare, știți ce înseamnă asta”, mai spune Trump, potrivit The Guardian. El repetă că este „foarte dezamăgit” de președintele Rusie

Nicuşor Dan spune că Franţa joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO: „Inclusiv prin conducerea Grupului de luptă desfăşurat pe teritoriul României”

Adevarul acum 23 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat luni, la recepţia organizată la București de Ziua Naţională a Franței, că această țară joacă un rol esenţial în apărarea Flancului estic al NATO, inclusiv prin conducerea Grupului de luptă desfăşurat pe teritoriul

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°