Şase organizaţii care luptă pentru protejarea libertăţii pe internet şi-au exprimat îngrijorarea, într-o scrisoare transmisă autorităţilor americane, cu privire la faptul că Facebook foloseşte în scopuri publicitare datele personale ale utilizatorilor reţelei, fără a avea acordul acestora.
Această practică "extinde foarte mult obiceiul utilizării informaţiilor personale în scopuri publicitare", afirma cele şase organizaţii într-o scrisoare adresată Federal Trade Commission (FTC), agenţia de protecţie a consumatorilor din Statele Unite ale Americii. France Presse aminteste ca reţeaua de socializare americană şi-a revizuit politicile vizand protejarea datelor personale ale utilizatorilor săi după ce un judecător american a aprobat, pe 27 august, un acord in virtutea caruia Facebook va trebui să plătească 20 de milioane de dolari pentru că a utilizat menţiunea "Îmi place", nume şi profiluri ale utilizatorilor cu scopuri publicitare.
Dar, afirma respectivele organizatii, dacă aceste noi politici ale Facebook vor intra în vigoare, utilizatorii nu vor mai avea nici măcar posibilitatea "de a-şi da consimţământul" pentru ca imaginile lor să fie folosite în reclame postate pe paginile apropiaţilor acestora. "Fotografiile lor vor putea fi folosite chiar şi pentru a promova produse pe care un utilizator nu îl apreciază sau pe care îl mai utilizează", se mai spune în scrisoarea celor şase organizaţii, printre care Electronic Privacy Information Center şi Center for Digital Democracy, mentioneaza Mediafax.
Contactat de AFP, un purtător de cuvânt al Facebook a negat modificarea politicilor sale privind protejarea datelor personale ale utilizatorilor, precizând că reţeaua de socializare a făcut doar câteva "clarificări". "Am revăzut explicaţiile noastre cu privire la faptul că lucruri precum numele utilizatorilor, fotografia de profil şi conţinutul unui cont