• Fostul director interimar al institutiei, Daniel Corbu, a lansat o serie de acuze virulente la adresa actualei conduceri
Moment penibil pentru fostul director interimar al Muzeului Literaturii Romane (MLR) Iasi, Daniel Corbu, fost condamnat la puscarie pentru furt calificat. Acesta a lansat, printr-o scrisoare trimisa pe adresa redactiei BUNA ZIUA IASI (BZI) o serie de acuze la adresa actualului manager, reputatul scriitor Dan Lungu. Acesta, desi este invitat la unul dintre cele mai important festivaluri de literatura din Europa, derulat in Italia, la Mantova, a spus ca a citit documentul, dar ca abia saptamana viitoare, luni, 9 septembrie 2013, cand se va intoarce din strainatate, va organiza o intalnire oficiala cu presa, in cadrul careia va explica intreaga situatie ivita.
"Eu tocmai am ajuns in Italia (ieri - n.r.), la Mantova. Dar, am vazut aceasta scrisoare si cine a semnat-o. Acolo sunt foarte multe minciuni si neadevaruri, pe care le voi lamuri in cadrul unei conferinte de presa, tocmai pe aceasta tema", a declarat scriitorul. Concret, se pare ca intreaga situatie tensionata a plecat de la faptul ca, fostul director a fost inlocuit din pozitia pe care o ocupa doar in baza unei numiri politice. Redam, pe site-ul www.bzi.ro, intreaga scrisoare trimisa de Corbu si care-i este adresata lui Dan Lungu.
CITESTE SCRISOAREA FOSTULUI DIRECTOR AL MLR, DANIEL CORBU, LA ADRESA ACTUALEI CONDUCERI
• Fostul director interimar al institutiei, Daniel Corbu, a lansat o serie de acuze virulente la adresa actualei conduceri
Moment penibil pentru fostul director interimar al Muzeului Literaturii Romane (MLR) Iasi, Daniel Corbu, fost condamnat la puscarie pentru furt calificat. Acesta a lansat, printr-o scrisoare trimisa pe adresa redactiei BUNA ZIUA IASI (BZI) o serie de acuze la adresa actualului manager, reputatul scriitor