Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Sandu se așteaptă la un stadion plin la meciul România - Ungaria

Publicat in Amos News, vineri 6 septembrie 2013 ·

Președintele FRF s-a declarat optimist cu privire la meciul România - Ungaria, contând pentru calificarea la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din 2014, oficialul român fiind sigur că tricolorii vor câștiga meciul de vineri.

"Așteptăm un stadion arhiplin, mă aștept ca nivelul jocului să fie unul bun și, în urma victoriei, stadionul să fie din nou plin la meciul cu Turcia", a declarat Mircea Sandu, adăugând că gazonul a fost schimbat și că "arată excepțional", și și-a exprimat convingerea că atmosfera va fi una excepțională.

Optimismul lui Mircea Sandu este împărtășit de cel mai bun atrenor român al tuturor timpurilor, Mircea Lucescu, ce va fi prezent în tribune la meciul care are o importanță deosebită pentru calificarea la turneul final de anul viitor: "Voi fi în tribune la meciul contra Ungariei. Sunt convins că vom câștiga această partidă și că atmosfera va fi una extraordinară".

În Grupa D, în care se află și naționala României, lupta se dă pentru obținerea locului doi, Olanda asigurându-și calificarea fără probleme, fiind pe primul loc, cu șapte puncte avans față de echipa ce ocupă poziția a doua, Ungaria.

România și Ungaria sunt principalele candidate la clasarea pe cea de-a doua poziție în grupă, care ar asigura prezența la turneul final, cele două echipe fiind departajate de un singur punct.

Clasament Grupa D:

1. Olanda - 18 puncte

2. Ungaria - 11 puncte

3. Romania - 10 puncte

4. Turcia - 7 puncte

5. Estonia - 6 puncte

6. Andorra - 0 puncte

Meciul dintre România și Ungaria, din preliminariile Cupei Mondiale 2014, se va juca vineri, 6 septembrie, pe Arena Naţională, de la ora 21:00. Partida va fi transmisă live de Antena 1 și de GSP TV.

Președintele FRF s-a declarat optimist cu privire la meciul România - Ungaria, contând pentru calificarea la turneul final al Ca

Articolul in Amos News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicuşor Dan: Consider că propunerea preşedintelui interimar de a participa la o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este una bună. Văd această locaţie ca un cadru neutru şi adecvat pentru o discuţie echilibrată

News.ro acum o ora
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale, Nicuşor Dan, consideră că propunerea preşedintelui interimar, Ilie Bolojan, de a participa la o dezbatere electorală la Palatul Cotroceni este ”una bună”. ”Văd această locaţie ca un cadru neutru şi

Bolojan invită candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni: Nu văd de ce în această sală, unde e locul de muncă al viitorului preşedinte, nu se pot organiza nişte dezbateri foarte corecte

News.ro acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, i-a invitat pe candidaţii la alegerile prezidenţiale la Palatul Cotroceni, unde pot fi organizate dezbateri ”foarte corecte şi foarte cinstite”. ”Cred că ar fi o formulă bună ca, în afară de hologram

NBC News: Pentagonul ia în considerare propunerea de a retrage mii de soldaţi din Europa, inclusiv din România şi Polonia

News.ro acum 7 ore
Oficiali de rang înalt ai Departamentului Apărării din SUA iau în considerare o propunere de a retrage până la 10.000 de soldaţi din Europa de Est, inclusiv din România şi Polonia, stârnind îngrijorare pe ambele continente că această mişcare l-ar în

Ministerul Apărării, despre posibila retragere a soldaţilor americani: Până la acest moment, România nu a primit nicio informare oficială în acest sens / Toate acordurile bilaterale sunt în vigoare / 1.700 de militari americani, în prezent în România

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării a transmis, marţi, că România nu a fost informată despre parterneul strategic SUA cu privire la o eventuală retragere a soldaţilor din ţara noastră şi precizeaă că toate acordurile bilaterale semnate – inclusiv cele care reglemen

Baschet masculin: CSO Voluntari, victorie cu Inter Bratislava şi se califică în finala ENBL

News.ro acum o ora
Echipa de baschet masculin CSO Voluntari a învins, marţi, în semifinalele Turneului Final Four al European North Basketball League (ENBL), formaţia Inter Bratislava, scor 107-103 (68-49), calificându-se în finala competiţiei. CSO Voluntari a jucat f

Casa Albă anunță că taxele vamale impuse Chinei de Donald Trump vor creşte de miercuri la 104%

Adevarul acum 26 minute
Noile taxe la importurile chineze în Statele Unite vor creşte miercuri la 104%, a anunţat marţi, 8 aprilie, Casa Albă, punând în aplicare o ameninţare a preşedintelui Donald Trump, relatează AFP, citată de Agerpres.

Cel puțin 15 oameni au fost uciși, după ce un tavan s-a prăbușit într-un club de noapte popular din Republica Dominicană

Libertatea acum 2 ore
O tragedie a lovit un club de noapte popular din Santo Domingo, Republica Dominicană. Conform Daily Mail, cel puțin 15 persoane au murit și peste 100 au fost rănite după ce acoperișul s-a prăbușit în timpul unui concert.

Jennifer Lopez vine în România. Artista a anunțat când va concerta la București

HotNews acum 5 ore
Jennifer Lopez va concerta pentru prima oară în România. În cadrul turneului său mondial Up All Night Live, artista urmează să susțină un concert și la București, potrivit unui anunț pe Instagram. Jennifer Lopez va susține concertul București pe 27

Liderii Coaliției au depus în Parlament proiectul de modificare a PENSIILOR SPECIALE. Ciolacu: România nu poate pierde 230 mil. euro din PNRR

Gandul acum 3 ore
Liderii Coaliției de guvernare au depus, marți, în Parlament, proiectul de lege pentru modificarea pensiilor speciale, într-un gest menit să salveze tranșa de 230 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Inițiativa

Bogdan Teodorescu, conferențiar universitar și consultant politic de renume, a decedat în data de 8 aprilie 2025

Capital acum 8 ore
Născut pe 22 august 1963 în București, Bogdan Teodorescu a avut o carieră prodigioasă în domeniul comunicării și marketingului politic, contribuind semnificativ la dezvoltarea acestor discipline în România.

Vremea

București
acum

mar.

-1°/9°
mie.

2°/15°
joi

1°/12°
vin.

-1°/10°
Iasi
acum

mar.

-1°/7°
mie.

-0°/8°
joi

0°/6°
vin.

-1°/9°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

-0°/7°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-3°/6°
mie.

-2°/8°
joi

-1°/5°
vin.

-0°/3°
Timisoara
acum

mar.

-2°/10°
mie.

-2°/12°
joi

2°/11°
vin.

-0°/14°