Fostul mare atacant este încrezător în şansele naţionalei României de a lua diseară toate cele trei puncte. "Am presentimentul că învingem Ungaria", spune "Cami". Sursa: EVZ
Unul dintre suporterii de lux ai naţionalei României în partida din această seară cu Ungaria va fi Rodion Cămătaru (55 de ani). Fostul atacant al formaţiilor Universitatea Craiova şi Dinamo, care a jucat de 73 de ori în tricoul primei reprezentative a ţării noastre şi a marcat 21 de goluri, va fi prezent în tribunele "Arenei Naţionale" alături de mai mulţi colegi din perioada "Craiovei Maxima". Cămătaru se arată convins că România va câştiga în faţa Ungariei.
EVZ: Domnule Cămătaru, ce şanse are naţionala României în partida cu Ungaria?
Rodion Cămătaru: Este un meci foarte important. Suntem obligaţi să învingem, pentru că orice alt deznodământ ne răpeşte, practic, orice şansă de a merge la barajul pentru Cupa Mondială. Eu cred că putem obţine victoria. Am eu presentimentul că învingem Ungaria. Chiar l-am sunat pe Piţi zilele trecute şi i-am spus că vom câştiga acest meci!
Şi v-a crezut?
Ei, nu prea îi ardea lui de presentimentele mele. E presiune mare şi pe el, se află, practic, cu securea deasupra capului. Îi va fi foarte greu să continue la națională dacă nu vom câştiga în faţa Ungariei şi vom rata barajul, chiar dacă obiectivul selecţionerului este calificarea la Campionatul European din 2016.
Ca valoare, cum vi se par cele două echipe?
Ca lot, Ungaria pare să aibă jucători mai buni. Sunt destui fotbalişti maghiari care evoluează în campionate puternice ale Europei. Ca echipă, însă, cred că România este superioară. Jocul nostru este mai tehnic, mai combinativ.
Ce părere aveţi despre neconvocarea lui Adrian Mutu?
Din punctul meu de vedere, Mutu este un jucător care poate să facă diferenţa şi ar fi fost util în acest meci. Dar selecţionerul este c