Biserica Ortodoxă îi prăznuiește luni pe Sfinții Părinți Ioachim și Ana. Lăcașul de cult din Roman care poartă numele sfinților Ioachim și Ana este situat în cartierul Favorit. Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului își serbează patronul spiritual.
Luni, 9 septembrie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Părinți Ioachim și Ana, părinții Sfintei Fecioara Maria. Sfintele Evanghelii nu amintesc nimic despre părinții Maicii Domnului, dar scrierile apocrife, nerecunoscute de Biserică, ne dau ceva mai multe amănunte. Din ele aflăm că mama Fecioarei Maria se numea Ana, iar tatăl – Ioachim, și făceau parte din tribul lui Iuda. Trăiau o viață sfântă, stăpâneau mari turme de oi și, cu toate acestea, singurul lor necaz era acela că nu aveau copii. Se crede că Sfântul Ioachim a murit în jurul vârstei de 80 de ani, după aducerea și intrarea fiicei lui în Templul de la Ierusalim. Cât despre Sfânta Ana, se crede că a murit la doi ani după Sfântul Ioachim, după ce a petrecut ani mulți în Templu alături de fiica ei.
În anul 1584, când s-a fixat sărbătorirea Sfintei Ana, Sfântul Ioachim a fost trecut în calendar la 20 martie, pentru ca, din 1738, să fie sărbătorit în duminica de după Sfânta Maria Mare, iar din 1913 – în ziua de 16 august. Noul calendar liturgic l-a readus alături de soția lui și s-a hotărât comemorarea Sfinților Ioachim și Ana la 26 iulie, pentru credincioșii romano-catolici, și pe 9 septembrie, pentru credincioșii ortodocși.
Luni, PS Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, își serbează patronul spiritual. Numele de Ioachim l-a primit la Mănăstirea Bistrița, în 1980, când a fost tuns în monahism.
La Catedrala Arhiepiscopală ”Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Roman se va oficia luni, 9 septembrie, o slujbă de Te Deum în cinstea PS Ioachim Băcăuanul.
Biserica Ortodoxă îi prăznuiește lu