Întreaga presă românească este preocupată în ultimele zile de problema câinilor vagabonzi. Scandalul a pornit de la evenimentul nefericit petrecut în urmă cu patru zile, când un copil de numai 4 ani din Bucureşti a fost sfâşiat de maidanezi. Se vorbeşte la nesfârşit despre ce ar trebui să se facă cu aceste animale, fiind oferite şi soluţii precum eutanasierea sau sterilizarea lor.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a propus chiar şi un referendum referitor la eutanasierea câinilor fără stăpân. Propunerea acestuia a stârnit un val de nemulţumiri atât din partea opozanţilor săi politici, care l-au acuzat că fuge de răspundere şi nu ia o decizie, dar şi din partea asociaţiilor pentru protecţia animalelor, care consideră că soluţia sterilizării patrupedelor ar fi cea mai bună. Nu avem de unde să ştim care ar fi rezultatul unui asemenea referendum, dar probabil că mulţi ar opta pentru această soluţie. Însă cu siguranţă ar fi şi români care ar spune un mare “NU” acestei soluţii. Şi nu ar fi puţini la număr.

Cu certitudine, câinii fără stăpân reprezintă o problemă pentru societatea românească. Lipsa de organizare a autorităţilor, lipsa unor adăposturi adecvate şi, nu în ultimul rând, a fondurilor necesare întreţinerii acestora, a dus la creşterea vertiginoasă a numărului câinilor comunitari. Dacă ar fi existat o strategie bine pusă la punct în cazul lor, aşa cum se întâmplă în alte ţări, numărul maidanezilor nu ar fi azi atât de mare şi foarte probabil că Ionuţ nu şi-ar fi găsit sfârşitul în împrejurări atât de tragice. Realitatea din România este însă alta şi trebuie găsite soluţii viabile, ignorând interesele de natură politică.

Eutanasierea este una dintre soluţiile propuse, dar trebuie să ne gândim dacă este şi cea mai bună. Într-adevăr, ar fi mult mai rapidă şi, probabil, numărul câinilor fără stăpân ar scădea mult mai repede. Însă trebuie