Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, a remarcat ironic că jurnaliştii acreditaţi la summitul ţărilor dezvoltate şi emergente G20, care şi-a deschis lucrările joi la Sankt Petersburg, mănâncă prea mult. Sursa: Reuters
Într-o conferinţă de presă, Peskov a precizat că, în total, au fost acreditaţi 1.882 de reprezentanţi ai presei pentru acoperirea lucrărilor acestei reuniuni la vârf.
În restaurantul Centrului de presă au fost servite 1.500 de persoane, care au mâncat diverse preparate, pregătite din 26 de tone de materie primă, a indicat el ieri, în ziua deschiderii oficiale a summitului.
„Mâncaţi prea mult”, le-a spus, în glumă, jurnaliştilor purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus, potrivit Interfax, citată de Agerpres.
Corespondenţii acreditaţi la G20 sunt transportaţi la Centrul de presă din Strelna - o suburbie pitorească a oraşului de pe Neva, unde se desfăşoară lucrările reuniunii la vârf - cu „nave rapide pe aripi portante”, a mai spus Dmitri Peskov.