Săptămîna trecută am fost invitată pentru trei zile la Divan Film Festival, în localitatea Cetate din județul Dolj. Exact, v-ați prins, la Dinescu acasă, unde-i cald și bine, unde-i plajă și unde sînt filme. Comedii balcanice, adevărate și pe alocuri dramatice, ca-n viața noastră în general tristă, plină de umor.

Am plecat din București joi, cu șoferul Neluțu, care a devenit celebru rapid printre cei peste o sută de invitați ai festivalului. C-o zi în urmă, Neluțu s-a remarcat cu succes pe aeroportul din Otopeni, de unde l-a ridicat pe grecul Nikos Perakis. Teoretic, era vorba despre Nikos Perakis, regizorul filmului Trăind periculos / Living Dangerously (premiul pentru Cel mai bun montaj la Festivalul de Film de la Salonic în 1987), dar practic, Neluțu a luat din aeroport un alt grec, cu un nume identic cu cel al regizorului. Problema s-a lămurit undeva pe autostradă, cînd adevăratul Perakis i-a fost livrat lui Neluțu de către doamna cu care-și încurcase grecul.

Evident, la Divan n-am mers să servim filme și povești pe burta goală. Bucătarul sîrb Dejan Milovanovic a avut grijă să mîncăm bine joi: vită în sos, salată de măcriș și multe alte chestii minunate de care am uitat imediat ce-am dat pe gît al doilea pahar de rosé de la Dinescu.

Vineri, dezmățul culinar a continuat cu Fundația “Mușata aromână”, care a pregătit printre altele plăcinte cu praz și iaurt, miel în aluat și rață umplută cu sarmale. Plus un soi de rachiu din nuci verzi de care îmi amintesc și acum ca de-un bun prieten.

După ce-am băgat burta-n răcori, am șezut și în Valea Cinematografică, adică fix în partea dreaptă a conacului, pe malul Dunării, la un film în aer liber: Sonja și taurul (r.: Vlatka Vorkapić; premii pentru cel mai bun scenariu, costume și muzică la Pola Film Festival în 2012).Sîmbătă a fost o zi plină: plajă, trei scurtmetraje bune – When I was boy, I wa