Încă de la debutul său, în anul 1958, Festivalul George Enescu a devenit un fenomen muzical autentic. El a colecţionat până acum mai toate vârfurile interpretative ale vremurilor şi a fost apreciat cu cele mai onorante calificative exprimate de specialişti sau auditori. De-a lungul timpului pe scenele acestui festival s-au produs nume sonore şi valori nepreţuite de mari compozitori, interpreţi şi dirijori. La prima ediţie au participat Yehudi Menuhin, David Oistrah, Halina Czerny-Stefanka, Nadia Boulanger, Monique Haas, Iacov Zak sau Claudio Arrau, Sir John Barbirolli, Carlo Felice Cillario ori Carlo Zecchi, urmând ca de-a lungul vremii să vină cu mari contribuţii personalităţi precum Mihai Brediceanu, Constantin Silvestri, Alexander Rudin, Zubin Mehta, Philippe Entremont, Ghenadi Rojdestvenski şi Radmila Bakocevici, Nigel Kennedy sau Valery Gergiev. Întotdeauna acest festival a dispus de o anumită vigoare şi vioiciune, precum şi de serii disputabile care au asigurat aerul dinamic şi proaspăt necesar unui spectacol viu. Poate a fost numai o scăpare că, în 2007, Opera Oedip nu a fost inclusă în program, dar la ediţia din 2009, festivalul a fost deschis chiar cu acest spectacol, o coproducţie a Teatrului Capitole din Toulouse şi a Operei Naţionale Bucureşti. Ca un element insolit, o noutate a acestei ediţii a reprezentat-o seria de concerte Teme clasice în interpretări moderne, ca alternativă pentru iubitorii de jazz sau de world music (Uri Caine cu trupa, Florin Răducanu). Ediţia XXI din acest an, care se întinde între 1 şi 28 septembrie, nu cuprinde şi secţiunea de concurs, urmând ca de acum aceasta să intercaleze Festivalul, ce va pierde valenţele competiţionale, dar va câştiga, sperăm, alte calităţi de factură artistică şi spectaculară. Cunoscând bine capacitatea de penetrare pe care cultura o are pe plan internaţional, Festivalul Enescu are ca pr