Norii albi s-au oprit undeva deasupra ţărmului, în timp ce marea se clatină sub o jumătate de cer albăstrui şi vid.
Steagul Salvamarului flutură înfipt în vârful turnului de observaţie. E compus din două culori: galben şi roşu. Ora 11. Plaja e aglomerată. Ca efect al unei furtuni stârnite azi-noapte în larg, valuri mari vin şi se topesc în spume pe nisip. Soarele încinge nisipul. Lumea se înghesuie cu mic, cu mare, pe fâşia de plajă care se arcuieşte de la Năvodari până la Constanţa. Cioburile de scoică îmi înţeapă uşor tălpile. Trec pe lângă un castel de nisip înconjurat de ţânci în pielea goală. Murmurul omenesc continuu concurează plescăiturile valurilor. Până spre geamandură şi chiar câţiva metri mai încolo, trupurile se răsfaţă în apa caldă. O boare de vânt prietenoasă flutură părul femeilor. Departe, ambarcaţiuni cu motor taie valurile. Mă bucur de atmosfera acestei dimineţi târzii de vară, pe malul mării, populat cu mii de turişti care îşi caută aici liniştea, pacea, senzaţia de comunicare nemijlocită cu natura marină.
Gesturi stranii
Un domn în vârstă, băgat în mare cam până la genunchi, trage, inexplicabil, şuturi apei şi scoate nişte strigăte de hăitaş. Parcă joacă fotbal cu o minge stranie, capabilă să se scufunde. Mă opresc intrigat şi îl urmăresc pe om cum repetă şuturile sale subacvatice. Chiar mă întreb dacă nu cumva a mai apărut pe litoral o nouă distracţie, un joc necunoscut, fotbal cu o minge submersibilă! Uite cum legile fizicii au fost învinse şi puse la dispoziţia turiştilor estivali! Bărbatul se apropie de ţărm, dar imediat se întoarce cu faţa spre larg şi arată cu mâna spre adâncul apei: "Uite-o, e acolo, uite-o, dle!" Câţiva inşi se ţin după el, iar numărul lor creşte până se formează un mic alai. Aşa ceva chiar nu am văzut până acum la mare. Nişte oameni serioşi dând şuturi mării şi strigând ca ni
