Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buget suplimentar pentru analize

Publicat in Monitorul de Botosani, vineri 6 septembrie 2013 ·

Bolnavii care au nevoie de analize şi le vor putea face în perioada următoare fără să aştepte luni de zile pentru o programare. Asta pentru că laboratoarele private aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) au primit o suplimentare de fonduri, în urma unor demersuri făcute la nivelul Casei Naţionale. CAS are contract cu şase laboratoare private din judeţ, patru în municipiu, iar până acum câteva zile, toate acestea epuizaseră fondurile primite pe lunile septembrie şi octombrie, bolnavii fiind nevoiţi să aleagă între a se programa pentru analize începând cu luna noiembrie şi a le plăti. Situaţia se îmbunătăţeşte şi la Spitalul Judeţean, unde laboratorul de analize al unităţii a fost evaluat pozitiv de către o Comisie de Acreditare RENAR, organism de acreditare naţional care funcţionează sub coordonarea Ministerului Sănătăţii. Nefiind inclus în contractul cu CAS, în prezent laboratorul efectuează analize doar pentru bolnavii internaţi însă, deşi procedura de acreditare se va încheia anul acesta, nu va putea fi inclus pentru finanţare decât începând cu 2014, contractele pe acest an fiind stabilite.

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a ziarului „Monitorul de Botoşani”. Bolnavii care au nevoie de analize şi le vor putea face în perioada următoare fără să aştepte luni de zile pentru o programare. Asta pentru că laboratoarele private aflate în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) au primit o suplimentare de fonduri, în urma unor demersuri făcute la nivelul Casei Naţionale. CAS are contract cu şase laboratoare private din judeţ, patru în municipiu, iar până acum câteva zile, toate acestea epuizaseră fondurile primite pe lunile septembrie şi octombrie, bolnavii fiind nevoiţi să aleagă între a se programa pentru analize începând cu luna noiembrie şi a le plăti. Situaţia se îmbunătăţeşte şi la Spitalul Judeţean, unde laborato

Articolul in Monitorul de Botosani >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un băiat de 11 ani este dat dispărut în București. Autoritățile au emis mesaj RO-Alert

HotNews acum o ora
Polițiștii Capitalei anunță joi că un băiat în vârstă de 11 ani a dispărut din Sectorul 2 și solicită sprijin pentru găsirea acestuia. Dispariția copilului a fost semnalată bucureștenilor inclusiv prin mesaj RO-Alert. „La data de 9 iulie 2025, Poliţ

Rezultate finale Evaluarea Națională 2025. Număr redus de contestații depuse de elevi. Câți au avut nota crescută

HotNews acum o ora
Peste 19.100 de contestații au fost depuse de elevii care au dat Evaluarea Națională 2025, anunță Ministerul Educației, care astăzi a publicat rezultatele finale de la Evaluarea Națională. După rezolvarea contestațiilor, numărul mediilor egale sau m

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 3 ore
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Atenționare de Cod galben de vânt în opt județe, după câteva zile pline de alertă roșie

Mediafax acum 53 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis joi o atenționare Cod galben care vizează intensificări ale vântului în opt județe din țară, valabilă între orele 10 și 20. În zona joasă a județelor Alba, Sibiu, Brașov, Covasna și Mehedinți, precum și

Traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni reluat pe ambele fire! Anunțul CFR SA

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, începând cu ora 08:23, traficul feroviar pe distanța Sinaia – Bușteni a fost reluat în condiții normale, cu tracțiune electrică și pe firul 2. CFR reamintește faptul că în cursul zilei de ieri

MAE Atenționare de călătorie - Indonezia. O nouă erupție vulcanică afectează insulele Flores și Bali

Ziua Constanta acum 59 minute
O nouă erupție a vulcanului Lewotobi Laki-laki din provincia Nusa Tenggara de Est a avut loc luni, 7 iulie 2025, autoritățiile interzicând accesul terestru pe o arie cu o rază de 7 km de la vârful vulcanulu. În acest context, Ministerul Afacerilor E

Angajații din administrația fiscală și financiară protestează în fața Ministerului Finanțelor

Mediafax acum 53 minute
„Protestul exprimă nemulțumirile legitime ale lucrătorilor din administrația fiscală și financiară, dar și ale altor categorii de bugetari care se confruntă cu lipsa dialogului social real și nerespectarea drepturilor profesionale și salariale”, tra

PSG – Real Madrid 4-0. Francezii joacă finala Cupei Mondiale a Cluburilor cu Chelsea. „Un club francez capabil să câștige toate trofeele”

Gandul acum 2 ore
PSG va juca finala Cupei Mondiale a Cluburilor, după ce a învins Real Madrid, scor 4-0. Au marcat F. Ruiz 6, 24, Dembele 9 și G. Ramos 88. A fost ultimul meci al lui Luka Modric la Real Madrid, care după 13 ani la echipa spaniolă va pleca la AC Mila

Moțiune de cenzură în Parlamentul European pentru Ursula von der Leyen. Care este nemulțumirea politicienilor

Mediafax acum 2 ore
Von der Leyen este așteptată să treacă fără dificultăți de votul de joi privind moțiunea de cenzură, deși aceasta ar putea duce la căderea Comisiei pe care o conduce. Deși supraviețuirea sa este considerată aproape sigură, dezbaterea din jurul moțiu

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 11 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

Vremea

București
acum

23°
joi

14°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

17°/26°
vin.

13°/25°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

23°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/29°
Timisoara
acum

18°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/35°