Leo Hussain va dirija Orchestra Filarmonicii "George Enescu" sâmbătă, de la ora 19.30, pe scena Sălii Palatului din Bucureşti, în producţia "Gurre-Lieder", avându-l ca narator pe actorul Victor Rebengiuc, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Unul dintre cei mai cunoscuţi dirijori ai momentului, Leo Hussain este aclamat şi pentru interpretările sale remarcabile ale lucrărilor compozitorului George Enescu: a dirijat "Oedipe" la opera La Monnaie din Bruxelles şi lucrează deja la producţia aceleiaşi creaţii enesciene pentru prestigioasa Operă Regală din Covent Garden.
Dirijorul Leo Hussain a intrat în atenţia internaţională în anul 2009, când a fost numit director muzical al Salzburg Landestheater. Este invitat să dirijeze unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii, pe scenele celor mai prestigioase insituţii de muzică din lume, precum Theater an der Wien, English National Opera, Mariinsky Theatre şi Frankfurt Opera.
Unul dintre cele mai recente succese ale dirijorului Leo Hussain este "Visul unei nopţi de vară", de Benjamin Britten, la English National Opera. Despre performanţa realizată de Hussain, prestigioasa publicaţie Financial Times scria: "Ceea ce Leo Hussain şi orchestra sa au reuşit este pură magie: unul dintre cele mai ameţitoare şi tulburătoare spectacole de la English National Opera!".
Născut în 1978, Leo Hussain a studiat la Cambridge University şi Royal Academy of Music. A colaborat cu unii dintre cei mai buni dirijori ai lumii: Sir Simon Rattle, Valery Gergiev, Riccardo Muti.
Este pentru prima dată când publicul din România poate asculta "Gurre-Lieder", într-o interpretare spectaculoasă: Festivalul Internaţional "George Enescu" aduce împreună pe scena Sălii Palatului unul dintre cei mai iubiţi actori români, Victor Rebengiuc, care va debuta ca narator alături de Corul şi Orchestra Filarmonicii "George Enescu