Buruieni de leac
- Există în viaţă lucruri care pentru unii sunt duşmani, pentru alţii sunt prieteni. Este şi cazul buruienilor de leac, nesuferite de agricultori, dar folosite şi apreciate de cei suferinzi -
Slăbiciunea mea pentru buruienile de leac rezidă din faptul că între anii 1965-1970, am făcut liceul agricol din Vidra, jud. Giurgiu, iar în ultimul trimestru al anului V, am efectuat practica de absolvire a liceului, la Institutul pentru Cercetări Agricole Fundulea, care avea în cultură şi plante medicinale. Terminând bacalaureatul cu nota 10, aveam opţiunea de a intra la Institutul Agronomic din Bucureşti, fără examen. Dar inima mă trăgea în altă parte. Am optat pentru Facultatea de Farmacie din Bucureşti, intrând printre primii. Ca o întâmplare aparte, îmi amintesc că după ce-mi văzusem numele pe lista cu admişii la Facultatea de Farmacie, am luat-o pe jos, pe străzile Bucureştiului, ajungând în Piaţa Unirii. Ei bine, chiar la intrarea în piaţă, am văzut un panou pe care era o varză uriaşă, împreună cu înscrisul: "Varza valorează cât o farmacie". Am fost puţin debusolat de această afirmaţie (care avea un dram de adevăr), dar faptul că, în loc să devin inginer agronom, eu alesesem să fac farmacia, care iată, conform reclamei, valora cât o varză, m-a contrariat pe moment. M-am încurajat, spunându-mi că dacă nu îmi va plăcea farmacia, o să renunţ şi o să lucrez în agricultură, pentru că aveam diplomă de tehnician agronom. Acum, după 43 ani de atunci, nu regret că am făcut această alegere de a deveni farmacist.
Recunoaşterea volburei
În vederea evitării unor confuzii, adesea grave şi care pot prejudicia sănătatea, caracterele botanice de recunoaştere a plantelor medicinale sunt foarte importante, mai ales pentru cei ce au plăcerea de a le căuta şi culege direct din natură.
Deşi pare firavă, anemic