Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băişanu vrea ca judeţul Suceava să fie o regiune de sine stătătoare

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 6 septembrie 2013 ·

Judeţul Suceava are toate argumentele pentru a deveni o regiune de sine stătătoare, iar denumirea cea mai indicată ar fi Bucovina. Cel puţin aşa susţine deputatul liberal Alexandru Băişanu, care a menţionat că va susţine cu toate forţele această idee. Preşedintele PNL Suceava a anunţat că va deschide un site şi îi va invita pe toţi sucevenii să se pronunţe pe această temă.

În plus, Alexandru Băişanu a precizat că mai multe persoane reprezentative din judeţul Suceava, care în acest moment trăiesc în diaspora, unde ocupă posturi importante, şi-au exprimat intenţia de a susţine ideea formării Regiunii Bucovina.

„Există argumente solide pentru ca Suceava să devină Regiunea Bucovina. În primul rând, imediat după Marea Unire de la 1918, Bucovina a avut propria dietă, care lua decizii cu privire la mersul acestei regiuni. Pe de altă parte, în cazul în care Ucraina va intra în Uniunea Europeană, iar acest lucru se va întâmpla cel mai probabil în viitorul apropiat, există premise pentru refacerea Bucovinei istorice”, a declarat Alexandru Băişanu.

În opinia deputatului liberal, Bucovina are propria identitate, propria cultură şi istorie, iar toate aceste argumente pledează pentru o regiune distinctă.

Judeţul Suceava are toate argumentele pentru a deveni o regiune de sine stătătoare, iar denumirea cea mai indicată ar fi Bucovina. Cel puţin aşa susţine deputatul liberal Alexandru Băişanu, care a menţionat că va susţine cu toate forţele această idee. Preşedintele PNL Suceava a anunţat că va deschide un site şi îi va invita pe toţi sucevenii să se pronunţe pe această temă.

În plus, Alexandru Băişanu a precizat că mai multe persoane reprezentative din judeţul Suceava, care în acest moment trăiesc în diaspora, unde ocupă posturi importante, şi-au exprimat intenţia de a susţine ideea formării Regiunii Bucovina.

„Există argumente solide pentru ca Suc

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul lui Nicușor Dan, după ce NATO a decis să aloce 5% din PIB pentru apărare: Trebuie să cheltuim mai mult și mai eficient

HotNews acum 23 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a afirmat miercuri, după încheierea summitului NATO de la Haga, Olanda, în cadrul căruia statele membre s-au angajat să investească 5% din produsul lor intern brut (PIB) pentru apărare că „aliații sunt fermi și un

Baremul de corectare la Matematică de la Evaluarea Națională 2025 a fost publicat

HotNews acum 3 ore
Ministerul Educației a publicat, miercuri, la ora 15:00, baremul de corectare pentru proba scrisă la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Documentul conține toate răspunsurile corecte și modul de acordare a punctajului pentru fiecare exercițiu

Degajare de fum la centrala nucleară de la Cernavodă / Nuclearelectrica: Nu a avut impact asupra securității nucleare

HotNews acum 3 ore
Degajare de fum la centrala nucleară de la Cernavodă / Nuclearelectrica: Nu a avut impact asupra securității nucleare SN Nuclearelectrica SA a anunțat că miercuri a avut loc o degajare de fum, fara flacara, intr-o camera a Pavilionului Administrativ

Ministrul Finanțelor trimite Corpul de Control la Vama Constanța, după ce presa a scris despre blocajele și întârzierile nejustificate de acolo

HotNews acum 5 ore
Ministerul Finanțelor ia act cu maximă seriozitate asupra informațiilor apărute în spațiul public referitoare la blocaje și întârzieri nejustificate în procesul de vămuire a mărfurilor din cadrul Vama Constanța, precum și de acuzațiile aduse unor fu

SuperLiga: S-a stabilit programul sezonului regulat 2025-2026. Campioana FCSB începe acasă, cu Hermannstadt

HotNews acum o ora
Calendarul competiţional pentru noua ediţie a SuperLigii României, sezonul 2025-2026, s-a stabilit miercuri, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la sediul LPF. Campioana FCSB va începe sezonul acasă cu Hermannstadt. În etapa a doua are loc con

Premierul Ilie Bolojan: „Întâlnire productivă astăzi cu însărcinatul cu afaceri Michael Dickerson de la Ambasada SUA”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că a avut o întâlnire productivă cu Michael Dickerson, însărcinat cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România. „Întâlnire productivă astăzi cu însărcinatul cu afaceri Michael Dickerson de la Ambasa

Ilie Bolojan a discutat cu Fitch despre măsurile care pot îmbunătăți indicatorii financiari

Adevarul acum 40 minute
Premierul României, Ilie Bolojan, a avut miercuri o întrevedere cu reprezentanții agenției internaționale de rating Fitch, în contextul evaluărilor periodice din perioada următoare privind situația economică și fiscală a României.

Alerte cod portocaliu și galben de caniculă pentru mare parte din țară, inclusiv la București. Temperaturi de 40 de grade și noapte tropicală

HotNews acum 7 ore
Cea mai mare parte a ţării se află miercuri sub atenţionare cod galben de caniculă emisă de ANM, valabilă până mâine dimineață, la ora 10.00. De joi dimineaţă intră în vigoare noi avertizări de caniculă, fiind prognozate temperaturi de 40 de grade.

„De la avion de linie la navetă spațială”. Proprietarul Lidl și Kaufland preia 70% din lanțul românesc de supermarketuri La Cocoș

HotNews acum 23 minute
Grupul german Schwarz, care deține lanțurile de hypermarketuri Lidl și Kaufland, intenționează să cumpere majoritar firma românească La Cocoș, potrivit unui comunicat oficial transmis, miercuri, de cumpărător, publicației StartupCafe. Citește mai de

Video Patru copii, sechestrați și terorizați de propriul tată. Bărbatul a tras cu pistolul spre polițiști

Adevarul acum 19 minute
Incident grav într-o comună din Dolj, unde patru copii au fost sechestrați și terorizați de propriul tată. Bărbatul și-a amenințat soția și a tras cu pistolul asupra polițiștilor chemați să intervină.

Vremea

București
acum

35°
mie.

18°/35°
joi

20°/38°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/26°
Iasi
acum

32°
mie.

16°/32°
joi

18°/27°
vin.

16°/33°
sâm.

17°/25°
Constanta
acum

30°
mie.

18°/31°
joi

22°/31°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

34°
mie.

15°/34°
joi

20°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

17°/24°
Timisoara
acum

35°
mie.

17°/35°
joi

18°/38°
vin.

19°/33°
sâm.

20°/30°