Britanicii sunt de departe cei mai îngrijoraţi europeni când vine vorba de sosirea imigranţilor români şi bulgari, două treimi dintre ei dorind un referendum pe această temă, relevă un sondaj realizat de YouGov şi preluat de publicaţia Huffington Post. Sursa: Reuters
Restricţiile instituite de guvernul de la Londra pentru accesul românilor şi bulgarilor pe piaţa britanică a muncii expiră la 1 ianuarie 2014.
Dar, conform acestui sondaj, jumătate dintre britanici solicită o prelungire a acestor restricţii, în timp ce aceeaşi dorinţă este exprimată de numai 35% dintre respondenţii din Germania şi de 30% dintre cei din Franţa, alte două ţări care pe 1 ianuarie trebuie să-şi deschidă frontierele pentru români şi bulgari, scrie Agerpres.
De asemenea, circa 66% dintre britanicii intervievaţi s-au pronunţat pentru organizarea unui referendum în problema accesului lucrătorilor din cele două state est-europene pe piaţa britanică a muncii, doar 5% dintre ei afirmând că sunt de acord cu ridicarea respectivelor restricţii.
Datele furnizate în luna august de Oficiul Naţional de Statistică din Marea Britanie arată că, între lunile aprilie şi iunie, numărul românilor şi bulgarilor care lucrează în această ţară a crescut cu 26%.