Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROTECŢIE SOCIALĂ: PĂRINŢII, OBLIGAŢI SĂ ANUNŢE CUI LASĂ COPIII

Publicat in Actualitatea prahoveană, vineri 6 septembrie 2013 ·

Camera Deputaţilor a aprobat noua lege pentru protecţia copilului, care prevede mai multe obligaţii din partea părinţilor faţă de minorii lor. Legea urmează să fie promulgată de şeful statului, apoi publicată în Monitorul Oficial.

Părinţii care intenţionează să plece la muncă în străinătate sunt obligaţi să anunţe autorităţile cu 40 de zile înainte şi să desemneze un tutore pentru cei mici. Asistenţii sociali vor verifica modul în care are grijă de minori persoana desemnată de către părinţi, iar concluziile vor fi transmise instanţei tutelare. Judecătorii vor decide, apoi, pe baza anchetei realizate de către asistenţii sociali, dacă persoana aleasă este capabilă să aibă grijă de copii.

Practic, prin aceste norme, autorităţile vor putea avea o evidenţă a acestor minori vulnerabili, care pot suferi cumplit dacă părinţii lor nu se află lângă ei.

În prezent, statisticile Direcţiilor de Asistenţă Socială şi Protecţia a Copilului nu pot atinge cifrele reale, la asistenţii sociali ajungând numai cazurile grave de nelijenţă.

Potrivit datelor din Prahova, la finalul lunii martie 2013, 183 de copii se aflau în evidenţa DGASPC ca provenind din 142 de familii din care ambii părinţi plecaseră la muncă în străinătate. Alţi 603 minori din 462 de familii mai rămăseseră cu un singur părinte, celălalt fiind plecat în străinătate la muncă. Pentru alţi 162 de copii din 129 de familii, viaţa s-a transformat radical după ce au fost lăsaţi la rude, la prieteni ori în centre de plasament de către unicul lor părinte care plecase la muncă în afara ţării.

În realitate, sute de alţi copii minori se află în grija bunicilor sau a prietenilor până când părinţii vor reveni din afara ţării, acolo unde au plecat să câştige bani. Însă, de aceştia, autorităţile nu au aflat pentru că, până acum, nu a existat vreo obligativitate din partea părinţilor de a-şi asuma vreo respo

Articolul in Actualitatea prahoveană >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 8 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 8 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 4 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 5 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 4 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 2 ore
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 4 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 9 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 7 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Vremea

București
acum

22°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
mie.

21°/36°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
mie.

19°/28°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°