În ultima sa carte, Sfîrşitul Occidentului? Spre lumea de mîine, profesorul Lucian Boia construieşte o apologie a Occidentului, în răspăr cu moda actuală de relativizare a supremaţiei europene sau de condamnare a trecutului „dubios“ al bătrînului continent. Lucian Boia este un eurocentrist convins şi nimic nu-i poate schimba certitudinile privitoare la rolul civilizator al Europei pentru întreaga planetă. Din această perspectivă, chiar şi violenţa sclavajului, a colonizării şi exploatării exercitate de către vestici asupra altor regiuni ale lumii păleşte în faţa luminii orbitoare a nobilului ideal european. Ideal care, în decursul istoriei, a purtat multe nume, şia schimbat de multe ori înfăţişarea, fiind în prezent aproape cu totul absent din cultura şi civilizaţia europeană, ceea ce o face să treacă printr-o criză de identitate. Delăsarea Europei în faţa unor naţiuni care vin să recupereze şi să răzbune o întîrziere de secole, pînă la urmă tot pe spezele civilizaţiei şi tehnicii inventate de europeni, provine din această (auto)indusă neîncredere în sine şi în valorile sale. Europa este într-o situaţie faustică: şi-a vîndut sufletul (credinţa în ideal) în favoarea bunăstării materiale (care a atins cote fără precedent), a longevităţii, a sănătăţii. Dacă Socrate ar fi un simbol al culturii europene, am putea înţelege altfel dorinţa lui din pragul morţii de a i se închina lui Asclepios, zeul medicinei…

În dorinţa de a justifica supremaţia absolută a Occidentului european, Boia foloseşte orice argument îi vine la îndemînă, riscînd afirmaţii răspicate – prea răspicate şi prea grăbite pentru un istoric. Iată cîteva mostre: „Ceilalţi n-au inventat nimic esenţial: de la becul electric la democraţie, totul a ieşit din laboratorul occidental. În asemenea măsură, încît ne putem întreba: fără Occident, unde am fi fost? Cine ştie? Poate că America n-ar f