Primarii au obținut de la premierul Victor Ponta și vicepremierul Liviu Dragnea salarii după numărul de locuitori ai comunelor. Posturile din primării vor fi deblocate la cerere. Legislația va fi mult mai accesibilă pentru eficientizarea admimistrațiilor locale.
Reprezentanții primarilor de comună s-au întâlnit joi, 5 septembrie, cu premierul Victor Ponta și vicepremierul Liviu Dragnea. Întâlnirea a vizat problemele cu care se confruntă administrațiile publice locale din mediul rural, aduse în mai multe rânduri la cunoștința Guvernului de membrii Asociației Comunelor din România (ACoR). Primarii comunelor amenințaseră că vor sabota alegerile și referendumul programate în 2014, dacă nu se dă curs revendicărilor lor.
Primarii vor primi bani după numărul de locuitori
O problemă ridicată de primarii comunelor la fiecare întâlnire din cadrul Asociației Comunelor din România (ACoR) a fost salarizarea acestora. Primarii au solicitat, în repetate rânduri, ca salariile pe care le primesc să fie corelate cu responsabilitățile pe care le au de îndeplinit. ”Ideea de acum mulți ani, când s-au gândit salariile primarilor și s-a spus să nu mai aibă alte drepturi, este o idee foarte proastă, care încurajează corupția. Premierul a hotărât că va rupe această cutumă greșită și începând cu 1 ianuarie veți avea salarii mai mari”, a spus vicepremierul Liviu Dragnea după întâlnire. Ca urmare, criteriul după care vor fi salarizați primarii este cel al numărului de locuitori.
Valeria Dascălu, primarul comunei Săbăoani, membru în Consiliul Director și secretar pe regiunea Nord-Est din cadrul ACoR, spune că este mulțumită de rezultatele obținute de cei 19 primari prezenți la întâlnire. ”Ne-am pus toată încrederea în domnul Liviu Dragnea și nu am greșit. Diferențele salariale dintre primarii de orașe și comune trebuie eliminate în condițiile în care orașul are un număr