Am urmarit cu sufletul la gura audierile din Senatul SUA referitoare la decizia Presedintelui Barak Obama de a pedepsi Siria pentru ca in razboiul civil (in fine, se recunoaste ca este vorba despre un razboi civil iar nu despre o revolutie democratica) care macina aceasta nefericita tara, au fost folosite arme chimice. Am facut-o cu buna credinta si compasiune. Am ramas cu sentimentul ca in trecut am mai vazut asemenea dezbateri si m-am intrebat daca repetând aceleasi rationamente, ca si procedeul deducerii argumentelor din concluzii (sic!), vom putea obtine alte rezultate.
Dilema siriana pare mai simpla decât cea irakiana. In Irakul lui Sadaam Hussein intrebarea era daca exista sau nu arme de distrugere in masa. In Siria lui Bashir al Assad existenta armei chimice si chiar utilizarea ei sunt admise de toata lumea - opozitie si autoritatile oficiale insesi. Intrebarea este cine le-a folosit?
Daca am plasa discutia pe terenul securitatii, raspunsul la intrebarea din urma nu ar mai fi indispensabil. Indiferent cine le-a folosit, faptul ca Guvernul oficial nu poate garanta paza lor, respectiv nerecurgerea la ele fara o justificare legala, ar fi suficient spre a legitima o reactie internationala adecvata. America, in special, si Occidentul, in general, tin, insa, sa pedepseasca iar nu doar sa se pazeasca; sa dea lectii de morala iar nu doar sa aplice masuri de protectie; sa-si dovedeasca superioritatea (morala) iar nu doar sa rezolve o problema. De aceea nu le este suficienta definirea amenintarii; le este necesara si gasirea "vinovatului".
Potrivit administratiei americane vinovat este Guvernul sirian. Informatiile culese de serviciile americane de specialitate ar fi elocvente si covârsitoare in acest sens. Care informatii? Care dovezi? Ele nu pot fi prezentate decât in spatele usilor inchise. Este de inteles. Prin urmare, trebuie sa credem servici
