Intr-adevăr, trei lumi diferite ne-au dezvăluit evoluţiile în concert, la Sala Palatului, ale celor trei importante colective simfonice ce au concertat în ultimele zile la Bucureşti.

Lumi diferite în ceea ce priveşte personalitatea formaţiilor, atitudinea faţă de muzică, faţă de actul artistic al performanţei. Voi încerca a desluşi acest lucru prin prisma importantelor opus-uri simfonice abordate de ansamblul american P.S.O. sub conducerea austriacului Manfred Honeck, de Orchestra Naţională Filarmonică Rusă condusă de Vladimir Spivakov, respectiv de Orchestre de Paris condusă de Paavo Järvi.

Muzica enesciană – un eşec al orchestrei filarmonice ruse

Mi-a produs o impresie deloc agreabilă felul în care muzicienii ruşi – o formaţie relativ tânără, creată în urmă cu un deceniu – au avut-o faţă de Suita a 3-a, Săteasca, de George Enescu. In egală măsură dirijorul dar şi muzicienii ansamblului s-au dovedit a fi nepregătiţi sau greşit orientaţi faţă de această dificilă lucrare orchestrală căreia nu i-au fost respectate indicaţiile din partitură privind raporturile, culorile timbrale, transparenţele şi dinamica sonoră. Nu fac parte dintre aceia care consideră că muzica românească este cel mai bine reprezentată de muzicienii români; ar fi stupid. Suntem destui care ne aducem aminte că tot pe scena Sălii Palatului, cu decenii în urmă, la o altă ediţie a Festivalului Enescu, marele muzician rus, dirijorul Ghenadii Rozhdestvenski în compania unor importante formaţii moskovite a prezentat versiuni de referinţă – insist, de referinţă! – ale primei Simfonii enesciene, de asemenea lucrări ale unor importanţi compozitori români.

Vladimir Spivakov este unul dintre maeştrii importanţi ai scenei vieţii muzicale contemporane, iniţial în calitate de violonist, actualmente în calitate de dirijor. In mod cert, includerea în program a lucrării enesciene a fost una str