Emoţionaţi, am constatat că excelenţa, eleganţa, energia şi echilibrul s-au întâlnit miercuri, după ora 17.00, pe scena Sălii Mari a Palatului şi au creat un adevărat eveniment muzical.

Cronică realizată de Mioara Bâscă

Ascultătorii au fost conduşi prin diverse geografii sonore şi s-au bucurat de călătoria oferită de orchestra Filarmonicii Naţionale a Rusiei, în care maestrul Vladimir Spivakov a fost un ghid nepreţuit. Acest tânăr ansamblu orchestral (zece ani) are avantajul de a fi fost format de la început din muzicieni de mare calitate profesională, interpreţi de nivel solistic – însuşiri demonstrate pe parcursul numeroaselor solo-uri din lucrările prezentate în concert.

Pentru Vladimir Spivakov „muzica înseamnă emoţie“ ceea ce s-a remarcat de la primele sunete ale Suitei a treia pentru orchestră, op. 27, „Săteasca” de George Enescu. O emoţie stăpânită, cu momente de reverie şi reverberare a spaţiului sonor, de acurateţea intervenţiilor solistice (ce păcat că nu cunoaştem numele membrilor orchestrei!). Partidele de suflători sunt admirabile, însoţite şi sprijinite de compartimentul coardelor. Ludicul este măsurat, iar tânguirea din monodia oboiului atinge sufletul ascultătorilor. Cele cinci părţi ale suitei sunt perfect echilibrate într-o arhitectura sonoră clară, multiplu-faţetată: natura, dorul, nostalgia, veselia, contemplarea, melancolia. O interpretare ce dovedeşte o adâncă şi adevărată înţelegere a universului muzical enescian.

Neobişnuit, după prima lucrare, la entuziastele aplauze ale publicului, orchestra şi dirijorul său au oferit audienţei Hora staccato de G. Dinicu, cu partea solistică interpretată impecabil la trompetă, un gest de reverenţă făcut muzicii româneşti.

DOGADIN, SENSIBIL ŞI SUBTIL

Generozitatea unui dirijor transpare din abilitatea de a-şi însoţi solistul în aventura sa inter