Problema câinilor comunitari a încins spiritele pe scena politică mai mult ca niciodată în urma tragediei copilului ucis de maidanezi. Vicepremierul Liviu Dragnea a recunoscut că o consultare a populaţiei este necesară pe acest subiect, însă a subliniat că acest proces nu are efectele unei legi. Din opoziţie, europarlamentarul PDL Cristian Preda a condamnat propunerea lui Oprescu privind organizarea unui referendum şi a avertizat că primarul Capitalei ar trebui să-şi părăsească funcţia.
Dragnea a anunţat vineri ca speră ca săptămâna viitoare să se finalizeze discuţiile cu privire la o lege pentru soluţionarea problemei maidanezilor. Acesta a argumentat că o eventuală consultare a populaţiei este oricând importantă, însă în acest caz este vorba de prevederi legale pe care primarii trebuie să le aibă la dispoziţie pentru a veni cu soluţii. ''Un referendum nu ţine loc de lege”, a atenţionat vicepremierul, adăugând că dacă o comunitate hotărăşte ceva iar primarul nu are prevederi legale, acesta nu poate acţiona.
În plus, ministrul a precizat că toţi primarii de comune care au fost prezenţi la întâlnirea de joi, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a reprezentanţilor Asociaţiei Comunelor din România, au spus că în primul rând trebuie protejate vieţile oamenilor şi apoi a animalelor, potrivit Agerpres. Dragnea a explicat că primarii doresc ca membrii comunităţilor pe care le conduc să poată convieţui în linişte şi să nu le mai fie frică de câini.
Cristian Preda consideră inutil referendumul anunţat de primarul general al Capitalei pe tema câinilor comunitari. Democrat liberalul îl critică pe primar că nu înţelege că e nevoie de o acţiune promptă, argumentând că primăriile din alte oraşe au folosit deja o lege, cea cu nr. 227 din 2002, pentru a pune în aplicare soluţia pe care Oprescu ar vrea s-o acopere cu un vot popular. Vineri