Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zgonea: Nu suntem de acord ca pentru un caz sa omoram milioane de caini

Publicat in Ziare.com, vineri 6 septembrie 2013 ·

Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a incercat, vineri, sa explice de ce el si premierul Victor Ponta sunt pe lista de parlamentari care au sesizat CCR anul trecut, opunandu-se eutanasierii cainilor vagabonzi.

Zgonea s-a declarat indignat ca autoritatile locale dau vina pe Parlament pentru lipsa unui cadru legal privind procedurile in cazul cainilor vagabonzi, aratand ca, in pofida faptului ca figureaza printre cei 70 de parlamentari ce au sesizat Curtea Constitutionala, exista totusi legi suficiente pe aceasta tema.

Intrebat de ce a contestat proiectul de lege la CCR, anul trecut, Zgonea a raspuns: "Noi am incercat sa upgradam acest cadru in maniera legala si am contestat la CC pentru ca nu suntem de acord ca pentru un caz sa omoram milioane de caini, maine se va intampla cu pisicile, poimaine cu altele...".

"A fost nevoie de acest moment trist ca sa putem accelera o dezbatere. Exista un cadru legal, cine nu vrea sa-l respecte gaseste toate tertipurile... Avem un caz grav datorita neatentiei autoritatilor care dau vina pe Parlament", a continuat sa se dezvinovateasca Zgonea.

Zgonea a invocat si puterea anterioara, Guvernele Boc si Ungureanu care au facut un poriect de lege "pentru a calma opinia publica", dar a dat vina si pe autoritatile locale, aparand Parlamentul.

Autoritatile "au putere, au legi in care poate sa gaseasca ce se intampla atunci cand aceste servicii platite din banii nostri trebuie sa ia cainii de pe strazi (...) Nici Guvernul nici Parlamentul nu sunt vinovati ca nu se aplica legea in Romania. Unii dintre colegii mei care au resurse financiare vor sa le dea Guvernul bani sa faca adaposturi, dar cand se intampla evenimente dau vina pe altcineva... Primarii trebuie sa aiba o strategie comuna sa nu existe astfel de cazuri".

Presedintele Camerei a anuntat ca va promov

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 15 minute
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

1 iunie - Ziua mondială a părinților

Ziua Constanta acum 45 minute
Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu scopul de a sublinia importanţa pe care o au părinţii pentru creşterea şi educaţia copiilor. Ziua mondială a părinţilor este marcată de ONU anual, la data de 1 iunie, cu

Mexicul se pregăteşte să-şi aleagă prima femeie preşedinte. De ce alegerile mexicane sunt mai importante ca niciodată pentru Statele Unite / Cine sunt principalii competitori

News.ro acum o ora
Cu peste 98 de milioane de alegători cu drept de vot, aproximativ 70.000 de candidaţi şi peste 20.000 de funcţii publice aflate în competiţie, alegerile generale din Mexic din 2 iunie vor fi cele mai mari din istoria ţării. Dar nu doar amploarea mas

Rețeaua de socializare X va transmite în direct interviuri cu Trump și Kennedy Jr.

HotNews acum 23 minute
Rețeaua de socializare X (fostul Twitter) va transmite în direct pe platforma sa interviuri cu Donald Trump și candidatul independent Robert Kennedy Jr., în cadrul unui eveniment exclusiv organizat împreună cu canalul de știri NewsNation, anunță AFP

Japonia a confirmat vineri prima sa intervenţie pe piaţa valutară din 2022, cu 62 de miliarde de dolari

News.ro acum o ora
Datele Ministerului de Finanţe al Japoniei au confirmat vineri prima intervenţie a ţării pe piaţa valutară din 2022, după ce yenul a scăzut în aprilie la cel mai redus nivel din ultimii 34 de ani, transmite CNBC. Ministerul a declarat vineri că Japo

Carlos Alcaraz s-a calificat în optimi la Roland Garros: A fost un meci solicitant, dar sunt foarte mulţumit de modul în care am jucat fiecare punct

News.ro acum 15 minute
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, care s-a calificat în optimi la Roland Garros după ce l-a învins pe americanul Sebastian Korda (locul 27 mondial), scor 6-4, 7-6 [5], 6-3, s-a declarat extrem de mulţumit de nivelul jocului

MAE s-a autosesizat în urma informaţiilor privind dispariţia a 3 persoane, posibil români, în Italia

Mediafax acum 18 minute
MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Trieste, s-a autosesizat în urma apariţiei în mass-media italiană a informaţiilor cu privire la dispariţia a trei persoane, posibil cetăţeni români, în apele fluviului Natisone, regiunea Friu

Cristian Ciauşu a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, şi marele premiu de 120.000 de euro - FOTO, VIDEO

News.ro acum 29 minute
Cristian Ciauşu, un tânăr în vârstă de 14 ani care cântă la nai, a câştigat finala „Românii au talent”, sezonul 14, de la Pro TV şi marele premiu de 120.000 de euro. Locul doi şi un premiu în valoare de 20.000 de euro a fost obţinut de Ana Nuţă, car

Primul vaccin împotriva infecţiei cu virusul Chikungunya, aproape de autorizare în UE

News.ro acum o ora
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a recomandat pentru autorizare de punere pe piaţa Uniunii Europene primul vaccin preventiv împotriva febrei cauzate de virusul Chikungunya, potrivit datelor publicate vineri de instituţie. Chikungunya (denumi

Netanyahu, invitat să vorbească în fața Congresului SUA

HotNews acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost invitat de liderii republicani și democrați să se adreseze Congresului, a declarat vineri liderul Camerei Reprezentanților, Mike Johnson, potrivit AFP. Antony Blinken și Benjamin Netanyahu Foto: Haim Zac

Vremea

București
acum

24°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

22°
sâm.

16°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/25°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/28°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°