Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Economia lor, barajul nostru! Şanse egale la fotbal, dar pe terenul economiei, Ungaria conduce cu mai puţini jucători

Publicat in Pro Sport, vineri 6 septembrie 2013 ·

*Salariul mediu brut din Ungaria este cu 250 de euro mai mare decât în România

*Ungurii au cea mai mare datorie publică din Europa de Est, de 82% din PIB

Naţionalele României şi Ungariei se întâlnesc astăzi în Bucureşti în meciul retur din preliminariile Campionatului Mondial 2014, după o primă întâlnire, în luna martie, care s-a încheiat cu remiză (2-2). Dacă pe gazonul stadionului ”Naţional Arena” din Capitală, ambele echipe vor avea şanse oarecum egale pentru a demonstra care este cea mai bună, cum ar arăta o înfruntare prin mecanismele şi după regulile economiei?

750 de euro, salariul mediu la ei

Pe terenul de fotbal, fiecare ţară este reprezentată de câte 11 jucători. Pe terenul economiei însă, România apare cu un număr aproape dublu de „jucători“ faţă de vecina din vest. Cei circa 20 milioane de locuitori din România au generat anul trecut un produs intern brut de 131,7 miliarde de euro, dar cei aproximativ 10 milioane de locuitori ai Ungariei au construit o economie de 97,6 miliarde de euro. Astfel, PIB per capita este de 8.800 euro în Ungaria, faţă de 4.400 de euro în România.

Discrepanţa dintre mărimea în cifre a economiei şi nivelul de trai al populaţiei se vede de altfel şi în diferenţele de câştig salarial mediu din cele două ţări. În luna iulie 2013, salariul mediu brut a fost de 756 euro în Ungaria, comparat cu 505 euro în România, potrivit agenţiilor de statistică din fiecare stat. în acelaşi timp, Ungaria acordă un venit minim de 332,37 euro, faţă de 179,36 euro în România.

La comerţ, ungurii câştigă cu 2-1

Abilitatea economiei Ungariei de a realiza mai multe cu resurse mai puţine se vede şi în balanţa comercială cu România, care înclină puternic în favoarea vecinilor de mulţi ani. Ungaria a fost în primele patru luni ale anului al cincilea partener la export al Românie

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 4 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

A fost semnalată prezența unui urs la Bicaz Chei: a fost transmis RO-Alert

Ceahlaul acum 47 minute
În jurul orei 15:55 a fost semnalată prezența unui urs în localitatea Bicaz Chei, în apropierea unei cabane. „ISU Neamț a transmis mesaj RO-Alert cetățenilor din zona în care a fost semnalată prezența animalului și a direcționat la locul indicat un

Cătălin Predoiu, reacție în cazul tânărului mort de supradoză: Sunt profund afectat / Combaterea traficului de DROGURI este o prioritate clară a MAI

Gandul acum 2 ore
Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, spune că este „profund afectat” de drama lui Rareș, tânărul care a murit la 20 de ani în urma unei supradoze. Predoiu amintește ce s-a putut face în ultimii doi ani în privința traficului și consumului de drogu

Incendiu de amploare într-o pădure din Argeș! A fost solicitat și sprijinul unui elicopter Black Hawk (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu de vegetație a izbucnit astăzi într-o zonă greu accesibilă din localitatea Cetățeni, județul Argeș. Potrivit IGSU, pompierii de la ISU Argeș au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la o pădure de

ÎPS Teodosie va aduce lumina în Catedrala Arhiepiscopală din Constanța din largul Mării Negre

Libertatea acum 2 ore
În noaptea de Înviere, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va aduce Sfânta Lumină din Marea Neagră la Constanța. Potrivit News, Arhiepiscopul Tomisului va sosi în Portul Tomis în jurul orei 23.25 și va oferi lumina credincioșilor lângă altarul de vară al

"Emily in Paris" - Lucas Bravo revine pentru sezonul 5 în ciuda criticilor sale la adresa serialului

News.ro acum 2 ore
Filmările celui de-al cincilea sezon al serialului de succes "Emily in Paris" vor începe în luna mai în capitala Italiei, înainte de a reveni în Franţa în această vară, a anunţat The Hollywood Reporter. Majoritatea distribuţiei serialului se va înto

Copil de 11 ani, rănit într-un accident rutier în județul Neamț

Ziua Constanta acum 2 ore
Un copil de 11 ani a ajuns la spital după ce afost implicat într-un accident rutier în comuna Horia, județul Neamț. Potrivit ISU Neamț, în jurul orei 10:30, prin apel la 112, a fost anunțat un accident rutier produs în satul Cotu Vameș din comuna Ho

Ucraina impune sancţiuni firmelor chineze după ce a acuzat Beijingul că înarmează Rusia. Cum răspunde China acuzaţiilor

Ziarul Financiar acum 2 ore
Ucraina a impus vineri sancţiuni împotriva a trei companii chineze, la o zi după ce preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat că China ar fi furnizat arme Rusiei. Ministerul chinez de externe a respins vineri acuzaţia lui Zelenski ca nefondată, scri

Un român din Italia, care a pretins că este notar, a reușit să obținut zeci de mii de euro de la victimele sale

Gandul acum 3 ore
Un român din Verona, Italia, a reușit să înșele mai multe persoane, după ce a pretins că este notar. Acesta a falsificat documente și a reușit să câștige zeci de mii de euro, sume pe care nu le-a declarat. Unitatea de Poliție Economică și Financiară

JD Vance a sosit în Italia pentru a se întâlni cu Giorgia Meloni şi a sărbători Paştele la Vatican

HotNews acum 3 ore
Vicepreşedintele SUA JD Vance a sosit vineri dimineaţă la Roma pentru o vizită în cursul căreia se va întâlni cu şefa guvernului italian, Giorgia Meloni, înainte de a sărbători Paştele la Vatican, unde urmează să se întâlnească cu mâna dreaptă a Pap

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

7°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

23°
vin.

11°/23°
sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/18°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°