Am revenit la Ateneu, unde stagiunea estivală oferită de „Lanto Comunication“ şi Fundaţia „Prietenii muzicii – Serafim Antropov“ a programat o altă orchestră de tineret din străinătate – de această dată Wiener Jeunesse Orchester –, propunând, cu Herbert Bock la pupitru, opusuri pretenţioase din creaţia unor compozitori austrieci celebri sau chiar o partitură în primă audiţie, dificile şi solicitante şi pentru ansamblurile cu experienţă. După sensibila Blumine de Mahler, parcursă cu acurateţe, în tonuri discrete, poate în contururi mai puţin pregnante, cele patru cântece pentru bariton Rose aus Asche de Wolfgang Sauseng (prezent în sală) au revelat o scriitură interesantă, cumva în spiritul mahlerian şi, surprinzător, amintind pregnant de monologul din Oedip-ul enescian, demersul solistic rămânând prioritar în zona recitativului (să spunem Sprechgesang), în registrul mediu, cu scurte izbucniri în acut, solistul Dominik Köninger etalând un glas frumos, amplu, bine condus, cu dicţie excelentă, siguranţă şi ştiinţă în rezolvarea unor asemenea lucrări. Orchestra l-a acompaniat cu rigoare şi supleţe, construind o ţesătură densă şi expresivă într-o relaţie echilibrată, aplauzele (din păcate „declanşate“ şi după fiecare parte) răsplătind deopotrivă interpretarea reuşită şi partitura în sine, bine scrisă, dar poate Publicitate prea pretenţioasă pentru un public… de vară. De altfel, întregul program a fost ales parcă special pentru a pune în valoare capacitatea ansamblului de a aborda asemenea lucrări de anvergură (nu doar ca amploare), pentru că după pauză am urmărit Simfonia nr. 7 de Bruckner; dacă, iniţial, gestica dirijorului a fost extrem de rezervată, poate chiar schematică, de această dată, mişcările sale au devenit mai largi şi mai implicate, cerând nu doar intrări şi atacuri precise, ci şi fraze generoase, accente şi elemente de expresie imperios necesare