● Peste 150 de poliţişti au fost implicaţi în acţiune
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a coordonat ieri dimineaţă o acţiune cu efective mărite, în activităţile desfăşurate fiind angrenaţi peste 150 de poliţişti din structurile de investigaţii criminale, ordine publică, investigarea fraudelor, poliţie rutieră, arme, explozivi şi substanţe periculoase, precum şi de la acţiuni speciale. Poliţiştii au instituit filtre în zonele de acces către municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat şi au efectuat controale cu privire la legalitatea transporturilor rutiere publice de persoane şi mărfuri, o atenţie deosebită fiind acordată autovehiculelor ce transportă produse cerealiere şi de panificaţie. Pe raza a cinci localităţi din judeţul Buzău au fost efectuate percheziţii la imobile deţinute sau folosite de persoane care sunt suspectate de comiterea de furturi sau de deţinerea de bunuri contrar prevederilor legale. Concomitent, s-au efectuat controale cu privire la legalitatea activităţii de comerţ, la respectarea prevederilor legale în domeniul pazei obiectivelor, bunurilor şi valorilor şi pe linia prevenirii şi combaterii ilegalităţilor în domeniul piscicol.
De asemenea, s-a acţionat pentru depistarea persoanelor care se sustrag urmăririi penale ori executării unor pedepse privative de libertate. În urma acţiunii desfăşurate în cursul acestei zile, pe raza judeţului Buzău, au fost reţinute 4 persoane suspectate de comiterea unor infracţiuni, au fost întocmite 4 dosare penale şi au fost aplicate aproape 120 de sancţiuni contravenţionale. De asemenea, au fost confiscate aproximativ 3 tone de produse cerealiere. Concomitent, au fost efectuate verificări cu privire la legalitatea activităţii de comerţ desfăşurată de 54 de agenţi economici şi controale la 31 de obiective, pe linia asigurării pazei.
În urma activităţilor desfăşurate de poliţişti, 38 d