Banca Naţională a României a transmis Ministerului Justiţiei un rezumat al studiului de impact privind procesele colective, arătând că acestea ar putea avea un impact semnificativ asupra rezultatelor financiare ale băncilor, dar nu ar fi în măsură să afecteze stabilitatea financiară a sistemului, informează Mediafax.
"Ministerul Justiţiei nu a primit studiul propiu-zis, ci un rezumat al acestuia. BNR a precizat că impactul este unul semnificativ pentru rezultatele financiare ale băncilor, cu unele bănci mai afectate decât altele, dar fără să poată reprezenta o ameninţare la adresa stabilităţii financiare a sistemului", au declarat pentru Mediafax surse oficiale.
De altfel, BNR a analizat doar veniturile viitoare neîncasate şi provizioanele aferente, dar nu a luat în calcul eventuale despăgubiri retroactive pentru sumele achitate de către clienţi şi pe care băncile ar putea fi obligate să le ramburseze.
"La BNR nu s-a calculat nimic retroactiv, iar calculele BNR au fost numai pe dobanzi fixe şi variabile, care au putut fi formalizate în aplicaţii, întrucât la nivelul comisioanelor era mult mai dificil şi datele erau insuficiente pentru termenul scurt în care trebuia încheiat studiul. Impactul pe comisioane a fost calculat de către bănci şi reprezintă puţin peste o treime din totalul de 4,8 miliarde lei, impactul total la nivelul sistemului", au explicat sursele citate.
Surse bancare au precizat că, metodologic, BNR a analizat ce credite sau tip de credite au evoluat altfel decât s-ar fi aşteptat din condiţiile de la originarea creditului. Acolo unde BNR a constatat că unele dobânzi, în derularea creditului, aşa cum au primit date, au evoluat "inconsistent" faţă de prevederile iniţiale, s-a considerat că există indicii de posibile acţiuni în instanţă şi s-au calculat anumite prejudicii, ţinând cont de sentinţe rezonabile.
"În note s-