NASA îşi întăreşte prezenţa online. După ce au deschis conturi de Facebook, Twitter, YouTube sau Reddit, NASA este acum şi pe Instagram. Agenţia spaţială va pune pe acea pagină imagini făcute din spaţiu în ultimii ani, în diferite misiuni.
NASA are extreme de mulţi oameni care urmăresc activitatea sa pe internet. Contul de Twitter are patru milioane de followeri, iar contul roverului Curiosity are un milion de oameni care veghează activitatea robotului pe Marte.
Reprezentanta NASA, Lauren Worley, a declarat pentru "International Business Times" că "Instagram are o comunitate pasionată care doreşte poze extrem de interesante. Credem că avem unele dintre cele mai frumoase imagini făcute vreodată şi abia aşteptăm să interacţionăm cu instagrammerii".
Contul de pe Instagram va include imagini şi video-uri capturate de roverul Curiosity, de misiunea IRIS, dar şi alte imagini istorice, de la fondarea agenţiei pânp acum.
Prima postare NASA pe Instagram s-a concentrat pe noul modul de explorare selenară, Lunar Atmosphere and Dust Environment Explorer, care e lansat astăzi. Imaginea cu terra a fost făcută pe 20 iulie 1969, în timpul misiunii Apollo 11.
Primele poze urcate pe Instagram pot fi văzute mai jos.
http://adevarul.ro/tech/stiinta/nasa-prezenta-instagram-cele-mai-frumoase-imagini-spatiu-1_5229f319c7b855ff5652e346/index.html