Elevii din domeniul real încearcă să se transfere la uman pentru a nu da bacalaureatul la matematică.
Ca să nu aibă probleme cu matematica la examenul de bacalaureat, mulți elevi de liceu profită de vacanță pentru a încerca să se transfere de la profilele din domeniul real, pentru care există probă obligatorie la matematică la examenul de bacalaureat, la profilele din domeniul uman, unde materie obligatorie de examen este istoria, considerată de candidați mult mai accesibilă. Singurele opțiuni din oraș pentru transfer rămân Liceul cu Program Sportiv și Colegiul Național “Roman Vodă”, unde elevii, începând cu clasa a XI-a, se înghesuie la filologie și la științe sociale. “Am avut în această vară solicitări de transfer, la clasa a XI-a, cât să mai facem o clasă. Nu putem să-i primim, clasele de la uman sunt deja supraaglomerate”, a spus profesoara Mihaela Tanovici, director la Colegiul Național “Roman Vodă”. Conform normativelor în vigoare, elevii au dreptul de a se transfera de la o școală la alta și de la un profil sau calificare profesională la alta cu aprobarea Consiliului de administrație al unității școlare la care se transferă. Atunci când transferul se face la o specializare diferită, elevii care se transferă sunt obligați să susțină examene de diferență la disciplinele pe care nu le-au studiat inițial în programă sau la care au avut un număr diferit de ore, în comparație cu noii lor colegi de clasă.
Elevii din domeniul real încearcă să se transfere la uman pentru a nu da bacalaureatul la matematică.
Ca să nu aibă probleme cu matematica la examenul de bacalaureat, mulți elevi de liceu profită de vacanță pentru a încerca să se transfere de la profilele din domeniul real, pentru care există probă obligatorie la matematică la examenul de bacalaureat, la profilele din domeniul uman, unde materie obligatorie de examen este istoria, consider