- Cultural - nr. 175 / 7 Septembrie, 2013 Cronica plastica Originalele chei ale semnificatiilor Privesc tablourile artistului Marcel Naste cu o nedisimulata emotivitate, alternanta intr-o invalmaseala a impresiilor intr-o lume a realitatilor paralele, dar si a singuratatii si a alienarii, si-mi vine, sincer sa fiu, foarte greu sa-mi dau seama cum sa-mi limpezesc impresiile in aceasta deruta personala, in fata unui regal individual al esentelor artistice, marturii ale talentului. Intuiesc doar acel intreg ce semnifica perfectiunea, uneori atat de greu de decodificat, mai ales pentru un nespecialist in critica plastica. Cu un ochi venind de departe, parca, ii privesc pe Adam si Eva, aflati in veghea judecatii Creatorului, a Parintelui Indurarilor, cu senzatia aceea aparte ca se scruteaza cu o oarecare, vizibila, stare a incordarii situate in vecinatatea intolerantei, amplificata de sarpele incitarii si de marul ademenirilor si al pacatului, purtandu-ne printr-un spatiu subpamantean, parca, si, totusi, prea pamantean, dominat de relatia Dumnezeu-Om. Prima senzatie a perceptiei de moment este sa pui mana pe Biblie, Cartea Cartilor intelepciunii, si sa mai parcurgi o data momentul contrariant al celui de-al treilea cantat al cocosului, urmat de lepadarea lui Petru de Iisusul suferintelor, rastignit pe lemnul Crucii, totusi intr-o maretie impunatoare a misterului. N-as indrazni sa afirm ca, privind tablourile lui Marcel Naste, de data aceasta ai putea avea senzatia unei trairi intr-o atmosfera tonica, linistita, datatoare de tihna si impacare sufleteasca. Dimpotriva, o stranie compozitie – si acesta-i un mare merit al artistului, al intuitiei izvorand din talent si inspiratie – te duce cu gandul spre semnificatii multiple, chiar la o senzatie ca te afli sub apasarea unei sobrietati convingatoare, ca atintirea privirilor care spre tine se indreapta, urmarindu-te, nu-i ni