Din punctul meu de vedere, subiectul este atât de puţin politic şi ţine atât de mult de soluţii eficiente gândite de specialişti, de spirit civic şi hotărârea autorităţilor pentru a pune în aplicare o lege bună, încât resping din start orice interpretare a temei din perspectiva controverselor între politicieni sau partide, chiar dacă sunt alţii care o fac. Spun asta cu atât mai mult cu cât tragedia la care am asistat cu toţii ne obligă la respect în tăcere, responsabilitate şi acţiune.
Ca parlamentar şi cetăţean, cred că prima condiţie pe care trebuie să o îndeplinească legea ce se va adopta săptămâna viitoare în Camera Deputaţilor este aceea de a interzice prezenţa într-un spaţiu public a oricărui fel de câine fără stăpân şi lesă. Al doilea obiectiv esenţial face obligatorie introducerea de sancţiuni drastice pentru oricine îşi asumă responsabilitatea faţă de un animal prin adopţie şi apoi uită, neglijează sau chiar nu vrea să şi-o exercite.
De aici încolo va interveni cu siguranţă dezbaterea publică şi parlamentară, societatea civilă are suficient spaţiu pentru a-şi exprima poziţia, asumându-şi totodată şi responsabilităţi în mod oficial, prin documente. La fel şi specialiştii, cei care gestionează în prezent fenomenul, ştiu cel mai bine cum să facă eficient un astfel de demers legislativ, în acord cu autorităţile locale.
Cu toate dezbaterile, sunt convins că indiferent de forma finală a noii legi, părerile vor fi în continuare împărţite pentru că, nu-i aşa, nu toţi cei care sunt vocali pot sau vor să fie şi pragmatici, contribuind astfel la rezolvarea problemei care ne afectează pe toţi.
Daniel Savu blog
Din punctul meu de vedere, subiectul este atât de puţin politic şi ţine atât de mult de soluţii eficiente gândite de specialişti, de spirit civic şi hotărârea autorităţilor pentru a pune