Războiul civil sirian a înaintat rapid spre un conflict total. Pe 21 august, cînd cineva, foarte probabil armata președintelui Assad, a recurs la atacul cu arme chimice, Occidentul a fost surprins. Replicile au venit prompt, dar au pus în evidență o lipsă masivă de planificare: ce urmează după riposta militară? Care e planul occidental în cazul unui conflict care se generalizează și absoarbe alte state din zonă?

Replicile imediate ale Marii Britanii, Franței și Statelor Unite au răspuns urgenței etice pe care o impun crimele de război, dar au lăsat neatinsă problema politică pe care o ridică războaiele regionale. Răspunsul occidental a satisfăcut standardele umanitar-morale ale societăților democrat-liberale ale Occidentului, dar a ratat analiza realistă, în termenii politicii clasice. Cum s-a ajuns aici?

Ne aflăm, practic, în fața consecințelor politice ale ascensiunii agendei civile și etice care tinde să substituie planificarea politică. Atît Președintele Obama cît și administrațiile britanică și franceză au articulat reflex reacția de rigoare în societăți care au făcut din justiția socială și politica externă umanitară o prioritate necondiționată.

Cazul Președintelui Obama e ilustrativ. Presiunea consilierilor recrutați din rîndurile asociațiilor civile militante și convingerile Președintelui s-au unit și au dat naștere unei politici de bună calitate retorică, dar foarte vulnerabilă în fața realității politice. Președintele Obama a început prin a invoca standarde morale și a fixat o așa numită „linie roșie”: dacă regimul Assad va trece de „linia roșie” și va folosi arme chimice, Statele Unite vor interveni. Grupul „eticilor” din Casa Albă spera să bifeze astfel atît ținuta morală de rigoare cît și scuza pentru dezangajare. Casa Albă a pariat că Assad nu va folosi arme chimice.

În momentul în care Assad a