Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti” a găzduit la sfârşitul lunii august şI începutul lui septembrie Festivalul Tarafuri şI fanfare. Aşadar, la sfârşitul verii şI începutul toamnei, în frumosul Sat de la Şosea au răsunat cântece bătrâneşti aşa cum, odinioară, se zicea cu foc la horele de duminica. Uliţele Satului din inima Bucureştilor au vibrat sub imperiul muzicilor nealterate. CuceriţI de parfumul toamnei ce a pictat copacii în culori pastelate, mai bine de 4500 de bucureşteni au poposit sâmbătă, 31 august şI duminică, 1 septembrie, la Muzeul Satului, să asculte povestea muzicilor din satele de demult.
Sfioşi, cumpătaţI la vorbă şI cu inimile înflăcărate, minunaţii muzicanţi ţărani au dezvăluit un univers magic pe care îl creează prin vraja muzicii lor nepătate de influenţele anilor pe care îi traversăm de fiecare dată când participă la Festivalul Tarafuri şI fanfare. Poveşti pe strune, istorisiri de odinioară din lumea satelor din care au venit… Acestea sunt bijuteriile pe care le-au adus pe scena Festivalului Tarafuri şI fanfare, ediţia a VIII-a, într-un dialog bine structurat cu muzicianul Grigore Leşe care le ştie sufletele, necazurile dar şI horile. Au doinit, au zis cu foc balade uitate de vreme dar şI cântece strofice, strigături şI ritmuri de ceremonial. Au jucat fără egal, cu pereche ori fără pereche. ŞI au povestit despre satele lor, despre oamenii locului, despre obiceiuri aflate astăzi pe cale de dispariţie fiindcă generaţia tânără tinde spre alte muzici… Unele fără substanţă, care nu transmit emoţii prin versuri bogate în metafore alese cu grijă precum cântecele de altădată.
Cu zâmbet ştrengăresc şI cu o lumină aparte în privire, Eugen Budulică de la Goicea pune pe strunele viorii sale şI o părticică din inima sa. Cântă, zâmbeşte şI trăieşte muzica… Tot de la Goicea, Marin Stârcu scrie povestea locurilor din care vine pri
