Aproape 10.000 de euro de la bugetul local urmează să fie cheltuiţi pentru participarea primăriei clujene la târgul imobiliar şi de investiţii de la München, Expo Real, din octombrie. Propunerea de alocare de sumă va fi dezbătută de Consiliul Local la şedinţa ordinară de săptămâna următoare.
Pe ordinea de zi a şedinţei ordinare a forului local clujean apare un proiect de hotărâre privind însuşirea protocolului de colaborare privind participarea la târgul Expo Real München şi alocarea sumei de 41.528 lei, din bugetul local pe 2013, pentru participarea municipalităţii clujene la Expo Real München, Germania, în perioada 7-9 octombrie.
Ovidiu Câmpean, şeful Direcţiei de comunicare, relaţii comunitare şi turism a primăriei a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, că este vorba despre o colaborare cu clusterul IT din care primăria clujeană face parte şi că suma este destinată deplasării unei delegaţii a acestei asociaţii la târgul din Germania. "Eu, personal, nu mă duc la acest târg. Este vorba despre un parteneriat de colaborare cu cei de la clusterul IT. Încă nu am stabilit dacă va merge şi cineva din primărie. În principiu merg ei. Suma de bani este destinată deplasării unei delegaţii la respectivul târg", a explicat Câmpean. El a adăugat că mai multe detalii le pot oferi reprezentanţii clusterului.
Conducerea Clusterului IT din Cluj va oferi un răspuns cu privire la participarea la târgul de la München în cursul zilei de luni. Cel mai costisitor proiect al recent-înfiinţatului cluster, Cluj Innovation City, vizează crearea unei dezvoltări urbane, satelit al Clujului, cu spaţii dedicate IT-ului şi industriilor inovatoare. În vară, reprezentanţii clustetului menţionau că lucrează la finanţarea studiului de fezabilitate. Cel mai important proiect al clusterului înfiinţat în 2012 ar avea nevoie de 300 ha de teren şi de investiţii de 300 de milioane de euro. Ac