Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MOTIVELE pentru care congresmenii americani NU ar autoriza intervenţia în Siria

Publicat in Gazeta de Nord Vest, sâmbătă 7 septembrie 2013 ·

Alegerile primare din 2014, extenuarea faţă de război, precedentul irakian sau respingerea lui Obama repezintă tot atâtea motive pentru congresmenii americani de a nu autoriza o intervenţie militară în Siria.

Opoziţia faţă de actacuri este formată din trei grupuri principale:

- republicanii ultraconservatori afiliaţi Tea Party: izolaţionişti, ei consideră că Statele Unite nu au nimic de-a face cu un război civil între sirieni. Această aripă este încarnată de senatorul Rand Paul, un oftalmolog din Kentucky, al cărui slogan ar putea fi “Mai întâi America”.

- democraţii antirăzboi: ei au votat împotriva războiului din Irak şi intervenţiei în Libia şi sunt dispuşi să voteze împotriva lui Barack Obama pentru a rămâne fideli principiilor lor. Câţi vor întrăzni să se revolte? Un indiciu: în iunie 2011, 70 de democraţi din Camera Reprezentanţilor (din totalul de 192) au votat împotriva unei rezoluţii care ar fi validat a posteriori campania militară din Libia, iniţiată cu trei luni înainte.

- republicanii şi democraţii mai degrabă intervenţionişti dar care afirmă că acest conflict este de acum prea avansat. În opinia lor, preşedintele Bashar al-Assad ar fi trebuit înlăturat de la putere în urmă cu un an. Ei apreciază că bombardamentele riscă să favorizeze extremiştii.

“Cine va umple vidul lăsat de îndepărtarea lui Assad?”, l-a întrebat Michael McCaul, preşedintele comisiei pentru Securitate Internă, pe John Kerry, miercuri.

Toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor şi 35 dintre cele 100 din Senat vor fi reînnoite în noiembrie 2014, şi toţi cei ale căror mandate se încheie vor trebui să aibă în vedere alegerile primare.

“Alegerile primare au loc în mai puţin de un an, iar candidaţii îşi păzesc spatele întrebându-se dacă vor trebui să înfrunte pe cineva din propriul partid pentru că au luat poziţie în favoarea preşedinte

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum o ora
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 3 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 5 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Premierul Ilie Bolojan: Nu mai puteam continua în felul acesta cu cascada de sporuri care se aplicau unele peste altele / La Ministerul Fondurilor Europene sporurile ajunseseră la 110%

News.ro acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan susţine că Guvernul a reuşit plafonarea unor sporuri care se aplicau în cascadă, el dând ca exemplu situaţia de la Ministerul Fondurilor Europene, unde în unele cazuri sporurile au ajuns la 110 la sută. ”Avem câteva ministere,

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum 39 minute
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Vremea

București
acum

30°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°