Câteva zeci de persoane s-a adunat la Universitate, în faţa Teatrului Naţional, pentru a protesta faţă de eutanasierea câinilor comunitari, susţinând că aceasta nu este o soluţie şi pronunţându-se în favoarea sterilizării, informează Mediafax.
Manifestanţii, cu vârste cuprinse între 20 şi 60 de ani, câţiva veniţi cu câinii de companie, au afişat pancarte cu mesaje ca: "Nu eutanasierii, da sterilizării", "Stop masacrului, noi suntem vocea lor", "Copiii iubesc maidanezii. Nu eutanasiaţi sufletul copiilor. Alegeţi viaţa".
De asemenea, pe un afiş, în dreptul pozei cu un căţel era scris: "Suntem pedepsiţi pentru greşelile voastre".
Una dintre femeile care manifestau, care s-a recomandat drept Petra Ciocan, a spus că protestul a fost unul spontan şi că mobilizarea s-a făcut pe Facebook. Ea a precizat că deţine un adăpost la Giurgiu, unde are în grijă 150 de câini, şi că nu este de acord cu lăsarea maidanezilor pe stradă, dar nici cu eutanasierea lor.
"Noi, care iubim câinii, iubim şi oamenii", a mai spus femeia.
Manifestaţia de la Universitate vine după ce propunerea primarului Capitalei Sorin Oprescu de organizare a unui referendum local prin care cetăţenii să se pronunţe în favoarea sau împotriva eutanasierii câinilor comunitari a fost aprbată în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, scrutinul urmând să aibă loc pe 6 octombrie.
Edilul a făcut această propunere după ce Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.
Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, potrivit medicului care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Inst