Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FRF a decis: partida Rapid Suceava – Sportul Studenţesc nu se dispută

Publicat in Monitorul de Suceava, sâmbătă 7 septembrie 2013 ·

Partida programată astăzi, pe Areni, între Rapid Suceava şi Sportul Studenţesc, contând pentru etapa inaugurală a sezonului 2013-2014, nu se va mai disputa. Decizia a fost luată de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, care a decis să nu programeze gruparea bucureşteană pentru acest meci, întrucât clubul patronat de Vasile Şiman nu a achitat în termen datoria de 9.500 de lei către Rapid Suceava. Suma reprezintă cheltuielile de deplasare, cazare şi masă pe care „ceferiştii” le-au suportat pe data de 30 mai, când a fost programat pentru prima oară meciul cu cântec din sezonul trecut dintre Sportul Studenţesc şi Rapid. „Gruparea bucureşteană a avut termen până vineri, la ora 13.00, să facă dovada plăţii către Rapid. Întrucât acest lucru nu s-a întâmplat, Comisia de Disciplină a decis să nu programeze acest joc, astfel că arbitrii şi observatorii au fost anunţaţi să nu mai facă deplasarea la Suceava”, a declarat organizatorul de competiţii al alb-vişiniilor, Neculai Grosu. Date fiind antecendentele sucevenilor în litigiile cu Sportul Studenţesc şi aura care o au bucureştenii de echipă favorizată de FRF, oficialii Rapidului par neîncrezători că acest caz se va încheia totuşi aici. „Hârtia oficială primită de la Comisia de Disciplină nu oferă nici un fel de amânunt în plus, ne anunţă doar că meciul nu se dispută. Sper să nu se mai ajungă iar la alte amânări sau rejucări precum în sezonul precedent, iar regulamentul să fie aplicat la fel pentru toată lumea”, a precizat Grosu.

Aşadar, deocamdată nu se ştie dacă partida va fi omologată cu scorul de 3-0 în favoarea Rapidului, sau dacă formaţia Sportul Studenţesc, fiind la a nu ştiu câta abatere, va fi exclusă din campionat.

Pe rapidişti îi aşteaptă un sezon de toamnă infernal

Până la clarificarea situaţiei, gruparea antrenată de Marin Barbu va debuta în actualul sezon al Ligii a II-a

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 7 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 6 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan, acuzat că ar fi primit 71 de salarii medii! Despre ce sumă este vorba

Cancan acum 8 ore
De când a ajuns premierul României, Ilie Bolojan a fost în centrul atenției, iar deciziile sale au atras multe critice. Acum, prim-ministrul țării este protagonistul unei noi controverse. Mai exact, politicianul este acuzat de un sindicat că ar fi p

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 5 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 8 ore
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 8 ore
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon

Ziarul Financiar acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile probei feminine de dublu de la Wimbledon, câştigând o sumă imensă.Făcând pereche cu jucătoarea rusă Anna Kalinskaya, Sorana Cîrstea s-a calificat în optimi la Wimbledon, urmând să p

Vremea

București
acum

21°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

24°/38°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/36°
lun.

18°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/37°
Constanta
acum

20°
dum.

20°/29°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/35°
lun.

19°/37°
mar.

18°/35°
mie.

15°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

14°/20°