Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat sâmbătă, la Palatul Parlamentului, că îi invită pe democrat-liberali la unificarea dreptei, atenţionând că cei care vor încerca să menţină dreapta dezbinată vor fi sancţionaţi de electorat.
„Noi i-am invitat pe toţi, îi invităm în continuare să ni se alăture, cred că există foarte multe lucruri care ne apropie, mai puţine cele care ne despart, dar nu cred că astăzi s-au creat toate condiţiile, trebuie să avem răbdare să construim pentru viitor o dreaptă unită, este proiectul de care are nevoie astăzi România, nu de o dreaptă dezbinată “, a apreciat Chiliman, citat de Mediafax.
Andrei Chiliman este de părere că în PDL sunt foarte mulţi care gândesc ca el.
„Să lăsăm să mai treacă timpul, să se mai întâmple diverse lucruri. Eu cred că şi la dânşii (la PDL - n.r.) sunt foarte mulţi care gândesc ca şi mine şi cred că se va întâmpla lucrul ăsta, va fi greu, dar se va întâmpla“, a mai spus Chiliman.
Andrei Chiliman a fost prezent, sâmbătă, la semnarea protocolului de lărgire a Alianţei pentru Dreptate şi Adevăr (FC-PNŢCD) prin cooptarea Iniţiativei România Liberală.
MRU, la Consiliul Naţional: „Forţa Civică va da preşedintele României“