A scăpat din Belgradul bombardat de nemţi. A supravieţuit lagărului de exterminare de la Bergen-Belsen. A fost luat la ţintă de palestinieni, în 1972, la Olimpiadă. Astăzi, la fiecare zi de naştere, aleargă numărul de kilometri egal cu anii adunaţi: a ajuns la 77
“Ne întorseserăm de la teatru”. Da, aşa era pe atunci! În cel mai important moment al vieţii lui de sportiv, participarea la Olimpiada de la Munchen, din 1972, atletul israelian pleca din Sat pentru a apauda altfel de actori. “Am adormit tîrziu, în blocul 3, pe la două noaptea. Peste două ore, m-au trezit. Arabii ne-au luat tovarăşii!”, a auzit. A zis că-i o glumă. Palestinienii - “Septembrie negru”- răpeau membrii delegaţiei israelite. A fugit pe scări: “Jur că pe jos era sînge. Sîngele lui Moşe Weinberg, antrenorul”. A sărit de pe balcon în timp ce teroriştii trăgeau în el. Atunci a driblat, a treia oară, moartea.
Bunicii i-au fost făcuţi săpun!
Din orice propoziţie a lui Saul Ladany se poate naşte un film.
Evreu. Născut la Belgrad, cînd în Europa începea să miroasă, din nou, a praf de puşcă. Bunicii materni i-au fost trimişi la Auschwitz. “Acolo au fost făcuţi săpun!”. Citeşti de trei ori interviul pentru a nu greşi. “Da, săpun!”. Avea cinci ani cînd Luftwaffe i-a ras casa. A scăpat sub un maldăr de cărămizi. Prima oară. A început pribegia. L-au capturat. A ajuns în lagărul Bergen-Belsen. La opt ani. Cu ajutorul americanilor eliberatori, a driblat-o, din nou, pe doamna cu coasa.
S-a apucat, la 18 ani, de maraton. Israelul, stat nou-fondat, se uita urît la el. “Everii nu alergau. Cînd treceam pe lîngă ei, ziceau că fuga e pedeapsa soldaţilor”. A schimbat macazul. A trecut pe marş. În 1963 a cucerit primul din cele 28 de titluri naţionale. În ‘68, în Mexico City, a terminat al 24-lea cursa olimpică. “Nu am avut, în viaţa mea, antrenor”. De fapt, nu a ştiut, niciodată, ce e a
