Tragedia asasinării, ziua în amiaza mare, a unui băiețel de patru ani, sfârtecat de câini vagabonzi, a mișcat adormita societate din care fac parte. A mișcat, din păcate, și instincte politice primare, mirosul de carne crudă a stârnit pofte electorale. Politicienii se cocoață unul pe celălalt în timp ce pe stradă câini sălbăticiți continuă să muște și, putem afla peste o clipă, să ucidă.
Doctorul care a umblat cu bisturiul autopsiei pe cadavrul micuțului, individ al medicinei legiste care a văzut destule și are obișnuința de a se plimba fără tresăriri prin burta fără viață a oricăruia dintre noi, se arăta, probabil prima oară în viața lui, cutremurat. Craniul copilului era perforat de zeci de colți, gâtul sfârtecat, trupul rupt în fălci de fiară. Totul, întâmplat nu în Biafra sau pădurile Amazoniene, ci în parcul bucureștean Tei.
Câinii sunt veri primari cu lupii. Când atacă, o fac să ucidă. Că suntem, cei mai mulți, mușcați de picioare e pentru că suntem, față de ei, mai înalți și ne știu supremația. Când acordul prieteniei om-câine s-a destrămat, de obicei din vina bipedului, câinele redevine fiară, așa cum omul e fiară pentru câinele lăsat pradă nimănui. El se repede la picior fiindcă nu-ți poate sări la jugulară. Dacă ai căzut, în mijlocul unei haite, te vor sfâșia la gât și te vor ucide, așa cum s-a întâmplat în mii de locuri pe mapamond.
Populația se împarte tranșant în iubitori de câini, care găsesc scuze patrupedului și dacă ar înghiți șoseta cu picior cu tot a soacrei personale, și luptători pentru eutanasierea speciei cu totul. Proporția pare frățească - jumi-juma. Nu voi povesti întâmplările mele cu câini, nici viața câinilor mei de la Sângeru și a mea cu ei, nici câți câini am la AMPress sau acasă în București. Nu prezint dovezi ale devotamentului câinilor mei pentru mine și nici cât îi iubesc. De câinii sălbăticiți, ajunși acolo nu di