Pe 28 iulie 1959, tatăl marelui tenisman cădea victimă în cel mai mare jaf din perioada comunistă. Şase persoane înarmate l-au deposedat pe Gheorghe Năstase de 1.686.000 de lei. Ilie, atunci în vârstă de 13 ani, a trăit tragedia încarcerării şi torturării nedrepte a părintelui său.

În timp ce acordă acest interviu, Ilie Năstase învârte tot timpul pe masă, de colo-colo, o minge de tenis roasă, vai de capul ei. Suntem în academia lui de tenis, ascunsă în spatele uriaşelor clădiri de birouri răsărite între Calea Floreasca şi Barbu Văcărescu. La fel ca acum 40 de ani, când pe teren alterna lobul cu slice-ul, Nasty e imprevizibil şi când vorbeşte: acum despre securişti, comunişti şi Iliescu, un pic mai încolo despre miile de femei din viaţa lui şi despre maşinile pe care le-a condus. Dacă nu era mingea cu care se tot juca pe masă, poate că am fi uitat că îl avem în faţă pe unul dintre cei mai mari tenismani din istoria acestui sport. Ilie nu prea vorbeşte despre chestiile astea.

„Weekend Adevărul“: Cum a arătat copilăria lui Ilie Năstase?

Ilie Năstase: Dacă te naşti lângă un club ca ăsta (n.r. – interviul are loc la Academia de Tenis Ilie Năstase, fosta bază sportivă Voinţa) e un avantaj. Aveam terenul de tenis în faţa casei, trebuia să îl traversez tot timpul.

V-aţi născut în 1946, imediat după război.

Da. Sus, acolo, chiar în Progresul, la Spitalul Panduri, care era gard în gard cu casa noastră. Acolo m-am născut. Acolo erau şi terenuri de tenis, era un deal acolo unde e acum Marriott.

În perioada aceea, în care România era devastată de război şi de schimbări, mai avea lumea timp şi chef de tenis?

A fost perioada foametei atunci. Noi am avut noroc, pentru că frate-meu mai mare, Costică, era la Steaua –

CCA pe atunci – şi ne mai aducea şi nouă mâncare de-acolo. Clubul era tot acolo, pe 13 Septembrie. Mai trecea şi domnul Vi