Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Câtă apă trebuie să bei pe zi în funcţie de greutatea ta?

Publicat in Ora de Timis, sâmbătă 7 septembrie 2013 ·

Toată lumea are nevoie de apă. Toată lumea știe că apa înseamnă sănătate. Dar nu toată lumea știe care sunt beneficiile consumului de apă.

Pierderea în greutate: apa reduce senzaţia de foame, e un supresor al apetitului, iar astfel vei mânca mai puţin. În plus, apa nu are calorii.

Remediu natural pentru migrene:ajută la ameliorarea durerilor de cap şi de spate,cauzate de deshidratare. Deşi sunt multe cauze ale apariţiei durerilor de cap, deshidratarea este cea mai întâlnită.

Corp mai tânăr cu piele sănătoasă: vei arăta mai tânără atunci când pielea ta este hidratată. Apa ajută la refacerea ţesuturilor pielii, o hidrateazăşi îi creşte elasticitatea.

Productivitate mai mare: creierul tău este în mare parte alcătuit din apă, astfel, apa te ajută să gândeşti mai bine, să fii mai atent şi mai concentrat.

Rezistenţă la efort: apa reglează temperatura corpului. Asta înseamnă că te vei simţi mult mai energică atunci când faci exerciţii fizice. Apa, de asemenea, ajută la dezvoltarea şi menţinerea masei musculare.

Ajută digestia şi previne constipaţia: apa creşte nivelul metabolismului, deoarece ajută digestia. Fibrele şi apa merg mână în mână, astfel încât mişcările intestinale să aibă loc zi de zi.

Mai puţine crampe şi entorse: hidratarea corectă te ajută să păstrezi articulaţiileşi muşchiihidrataţi, astfel încât vor fi şanse mai mici să te alegi cu crampe şi entorse.

Şanse mai mici de îmbolnăvire: hidratarea optimă ajută în lupta împotriva gripei şi a altor boli, cum ar fi pietre la rinichi şi atac de cord. Apa cu lămâie este utilizată pentru afecţiuni cum ar fi bolile respiratorii, probleme intestinale, reumatism şi artrită. Cu alte cuvinte,consumul de apă îmbunătăţeşte sistemul imunitar.

Ameliorează oboseala:apa este folosită de organism pentru a elimina toxinele şi reziduurile din organism. În cazul în care corpul tău nu

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 26 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 11 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

18°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°