Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol impresionant la House Parade, cu vodkă în loc de jachetă pentru britanicul Emalkay GALERIE FOTO

Publicat in Press Alert, sâmbătă 7 septembrie 2013 ·

Aproximativ 1.500 de tineri s-au adunat azi noapte în „păduricea“ care serveşte pe post de gazdă ediţiei aniversare a House Parade-ului, situată pe Calea Aradului, la kilometrul şase, pentru a asista la performance-urile invitaţilor britanici şi autohtoni care au colorat primul episod al binecunoscutului festival născut în oraşul nostru.

Deşi cea de-a zecea ediţie a manifestării a început la ora 21, după cum era de aşteptat, spectatorii nu s-au înghesuit prea devreme la faţa locului, primele două nume prezente pe afiş – autohtonii Acutra şi Enforge – mixând în faţa unui număr mic de oameni. Spectacolul adevărat a început odată cu prezenţa britanicului Emalkay la pupitrul de mixaj, care a inclus în setul său câteva remixuri de succes realizate de el, dar şi „hituri“ din zona muzicii dubstep, care au fost primite cu urale de publicul prezent. Celălalt invitat britanic al nopţii, Benga, a urcat alături de el în pupitru, probabil pentru a se familiariza cu publicul timişorean. La scurt timp după ce şi-a început setul, Emalkay, venit la faţa locului într-un tricou, a cerut organizatorilor o jachetă, având în vedere că s-a făcut frig. Atunci când aceştia i-au oferit preţiosul veşmânt, britanicul n-a mai avut nevoie de el, „încălzindu-se“ pe parcurs cu înghiţituri dintr-o sticlă de vodkă, după care le-a transmis acestora că se simte foarte bine. Şi un sincer… „My jacket is vodka“. Setul lui Benga a reuşit să fie de asemenea la înălţime, acesta oferindu-le fanilor o noapte plină de „drujbe“ din zona dubstep-ului, inclusiv cu câteva acorduri din celebrul hit Smells like teen spirit, al celor de la Nirvana. După cum era de aşteptat, show-ul celor de la Şuie Paparude a fost unul care a reuşit să ridice toate mâinile în aer, cei trei muzicieni îndrăgostiţi pânăă peste urechi de „Timi“ reuşind să creeze o atmosferă explozivă.

Ca de fiecare dată, spectacolul

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 4 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 2 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 10 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 8 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 3 ore
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Vremea

București
acum

26°
lun.

25°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

22°
lun.

22°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

22°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°