Sunt autori care scriu puţin şi autori care scriu mult. (Nu există autori care nu scriu deloc.) Încântat de acest început inteligent, nu? (se ştie că prima frază e cea mai grea), am toate motivele să cred că flerul nu m-a înşelat nici atunci când am ales pentru cronica de azi un roman de Şerban Traian (vezi coperta). Evident, nu-l cunoaşteţi pe autor. Dar vă asigur că va fi o plăcere. Dintre autorii care scriu mult, unii scriu cu sacoşa, alţii cu raftul. Aşa se şi răţoiesc: Cine, dom’le, eu?, eu, care am scris un raft de cărţi… Ploieşteanul Şerban Traian scrie cu vitrina. În ultimii şase ani, a scris 11 cărţi. Le-am numărat în vitrina prăvăliei sale din strada Văleni. M-am decis greu să cumpăr una bucată carte Şerban Traian, dar, din start, am eliminat titlurile tehnice: „Construieşte singur cea mai ieftină casă”, „Mansarda e casă ieftină”, „Case foarte uşoare”, „Case pentru tineri; case uşoare”, „Diverse case uşoare” şi „Diverse vile uşoare”. În general, îmi sunt simpatice chestiile ieftine şi am slăbiciune la cele uşoare, dar la construcţii nu mă pricep neam. Mi-a intrat în cap că desluşesc ceva beletristică şi alte umanioare şi am răsfoit: „Domni şi baroni” (cu ediţie în franceză: „Des messieurs et de barons”, păi, te joci?!), „Casa poporului; roman”, „O tragedie românească”, „Reabilitarea unui român; roman”, „Dezastru – involuţie”. Nu mă întrebaţi de ce am ales romanul cu românul. Poate tocmai de-aia!

Romanul

„Reabilitarea unui român; roman” de Şerban Traian a văzut lumina tiparului la Editura Casetip din Ploieşti în 2005, cum scrie pe copertă (sau 2006, cum se menţionează pe pagina de gardă, la Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale; altfel, cartea e în regulă, are şi ISBN). În fine, 2005 sau 2006, pe noi ne interesează mai puţin, însă istoricii literari de peste o sută de ani vor avea de furcă. Treaba lor! Noi le atragem atenţia doar asupra numel