La drept vorbind, nu ştiu prea bine dacă acest mic tratat este dedicat femeii pe care o iubesc, cea a cărei libertate îmi este mie vocaţie - sau Satanei. În orice caz, mi-ar plăcea ca Prinţul căzut să îl citească şi el.
Diavolii au pierdut disciplina iubirii. Unii îl iubesc sincer pe Dumnezeu: dovadă stă crucificarea lui Hristos. Alţii îl iubesc cu plăcere, I se ofera drept slugi: dovadă stau cele trei "soluţii" pe care Satana I le propune lui Hristos în deşert. Diavolilor, ca şi persoanelor pe care le creaţi din iubire şi care vă recunosc, le lipseşte discernământul. Persoanele acestea, cum spuneam, cred că vă iubesc şi de aceea vă cheamă. Totuşi, am văzut: lucrurile stau tocmai pe dos. Persoanele care vă cheamă o fac pentru că le iubiţi. Iubirea dumneavoastră este cea care le creează ca persoane, iar ele, de fapt, din această iubire vă cheamă.
Ele confundă, aşadar, iubirea dumneavoastră pentru ele cu iubirea lor pentru dumneavoastră. Mai precis, ele vă confiscă iubirea şi inversează astfel sensul alegerii. În iubire, eu îl chem pe celălalt din iubirea lui. El este cel care m-a creat ca persoană - şi astfel m-a ales. Prin urmare, chemarea şi alegerea nu pot fi confundate. Când chem nu aleg, ci dovedesc prin chemarea mea că am fost ales. Invers, când aleg nu chem, ci dovedesc prin alegerea mea ca am fost chemat.
Aţi creat aşadar o lume de unicate. Dar pe dumneavoastră nu v-a creat nimeni. Toţi vă recunosc, toţi vă preţuiesc, toţi vă sunt recunoscători. Dacă le-aţi cere să moară pentru dumneavoastră, fără îndoială ca ar face-o. Dar nu le-o cereţi. La ce bun? La drept vorbind, ei sunt ca şi morţi. Fiindcă pe dumneavoastră nu vă creează nimeni; de dumneavoastră nimeni nu se îndură. Toţi au acum un culcuş al lor, numai Fiul Omului nu are unde să-şi odihnească fruntea. Nu s-ar spune ca aţi creat cea mai bună dintre lumile posibile.
O, şi pretenţia
